NICU MARCU: ”Educația financiară este una dintre direcțiile fundamentale de acțiune ale ASF”

0

Educația financiară este una dintre direcțiile fundamentale de acțiune ale Autorității de Supraveghere Financiară pentru că aceasta invită la responsabilizarea socială și individuală în materie de risc și beneficii, a declarat Nicu Marcu, președintele ASF, într-un mesaj prilejuit de deschiderea Conferinței Internaționale ISF2020. ”Ceea ce ne propunem este ca prin educație financiară să asigurăm o corectă înțelegere a modului în care funcționează piața financiară non-bancară, instrumentele și serviciile pe care le utilizăm, în calitate de consumatori. Doar în acest fel, crescând gradul de ”alfabetizare financiară” – care după cum știți este unul scăzut în România – putem, pe de o parte, să asigurăm incluziunea financiară la nivel individual, iar pe de altă parte să contribuim și la o dezvoltare, în perspectivă, a piețelor financiare. Studiile elaborate până în prezent arată faptul că politicile de la nivel național, cum sunt cele legate de educație și protejarea consumatorilor, modelează ”alfabetizarea financiară” mai mult decât oricare alt factor”, a spus Marcu.

 

Raed Arafat se vaccinează! Motivul invocat de șeful DSU

 

 

Conform acestuia, este firesc ca discuția despre educația financiară să pună în centru tânăra generație. ”Autoritatea de Supraveghere Financiară a abordat prin programele sale specifice toate categoriile de vârstă, dar și-a îndreptat atenția, cu precădere, către tineri. În această privință, pornim la un drum lung – știm că rezultatele se văd în timp și, de aceea, trebuie să fim pregătiți pentru un efort susținut și de durată”, a declarat Marcu.

 

ADIO Crăciun! OMS avertizează. Care e cea mai bună opțiune

 

 

Președintele ASF a ținut să precizeze că Autoritatea are foarte multe programe pe care le dezvoltăm în colaborare cu licee și cu universități din toată țara. ”Cifrele sunt motivante – de acțiunile noastre adresate învățământului preuniversitar au beneficiat peste 150.000 elevi, am dezvoltat programe de pregătire pentru peste 2.000 de profesori și lectori voluntari pentru școli și licee, peste 12.000 de studenți din centre universitare din toată țara au asistat la conferințele, seminariile și lecțiile deschise pe care le-am gândit special pentru ei. Avem o tânără generație digitalizată, cu apetit ridicat pentru informație și extrem de conectată la realitate. Tehnologiile digitale pot deveni mijlocul prin care se pot îmbunătăți eficiența și rezultatele educației financiare, cu condiția ca modalitatea de învățare să fie interactivă și plăcută, mai exact să răspundă preocupărilor tinerilor. Dacă tinerii beneficiază de cele mai bune experiențe de învățare putem genera, în timp, mai multă bunăstare la nivelul consumatorului de produse și servicii financiare și, în consecință, la nivelul întregii societăți”, a mai precizat Marcu.

Președintele ASF a spus că instituția pe care o conduce a făcut un prim pas în ceea ce privește dezvoltarea unor proiecte de educație financiară de anvergură, derulate la nivel național. ”upă cum știți, Autoritatea este semnatară a unui acord de colaborare care vizează elaborarea Strategiei Naționale de Educație Financiară, alături de Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Finanțelor Publice, Banca Națională a României și Asociația Română a Băncilor. Dat fiind că piețele financiare naționale sunt deja serios integrate în Europa, iar reglementările financiare se internaționalizează galopant, aș zice că este loc și de proiecte educative ce pot viza un nivel chiar european. Ne propunem, pe mai departe, pași concreți, prin crearea de parteneriate relevante, care să amplifice efectele demersurilor noastre. În această privință, vedem Institutul de Studii Financiare ca pe un important centru de expertiză pentru dezvoltarea și implementarea proiectelor de educație financiară. Demersuri precum cel de astăzi sunt aliniate nevoii de evaluare a contextului dificil în care ne aflăm și de identificare, în perspectivă, a celor mai eficiente abordări. Fără consumatori bine educați din punct de vedere financiar nu putem vorbi cu adevărat despre dezvoltarea piețelor financiare, a concluzionat Nicu Marcu.