Nicușor Dan: Primarii PSD au prima șansă dacă nu se face alianța partidelor de dreapta

0

„Una este să existe un mesaj unic care să spună – Candidăm împreună pentru a scăpa Bucureştiul de PSD – şi alta este să existe un mesaj care să spună – Candidăm să scăpăm Bucureştiul de PSD, ne-am înţeles aici şi aici nu ne-am înţeles. Este o oarecare confuzie de mesaj pe care în comunicarea politică e bine să o eviţi. Dincolo de asta, din punctul de vedere al administraţiei publice, în eventualitatea în care eu câştig primăria generală şi în cazul alegerilor într-un singur tur primarii PSD pleacă cu prima şansă în ipoteza în care nu se face această reuniune, nu e… aici e problema cea mai mare. Eu spun că în ipoteza în care suntem într-un singur tur şi nu se face această alianţă, tot primarii de sector PSD au prima şansă” a afirmat Nicuşor Dan, la Digi 24.

 

Dan a precizat că este informat cu privire la negocierile dintre USR PLUS şi PNL, dar că nu ia parte la acestea. Nicuşor Dan susţine că îşi doreşte ca alegerile locale să aibă loc pe 27 septembrie pentru că este nevoie ca o administraţie responsabilă să preia frâiele pentru a îmbunătăţi viaţa bucureştenilor.

 

Nicuşor Dan a adăugat că mai mult contează sănătatea oamenilor decât alegerile şi se declară susţinător al votului în două sau trei zile.

 

„Parlamentul poate să amâne (organizarea alegerilor locale – n.red.), la fel de bine Parlamentul poate să corecteze legea pe care a dat-o şi să spună că alegerile se desfăşoară în două sau trei zile” a afirmat Nicuşor Dan.

 

Acesta a apreciat că rezultatul alegerilor locale va depinde foarte mult de prezenţa la vot.

 

„Sper ca oamenii să conştientizeze importanţa acestor alegeri. Fără îndoială, să ieşi la vor în condiţii de siguranţă generează un risc dar riscul ăsta este relativ minor dacă lucrurile sunt bine organizate. Pe de altă parte, continuarea acestei administraţii este o certitudine de atentat la sănătatea bucureştenilor dacă vorbim de poluare, de lipsa spaţiilor verzi, a apei calde” a mai afirmat Nicuşor Dan.