Noi reguli pentru darea în plată. Cum vor putea românii să SCAPE de datorii

Legea spune că judecătorul este cel care stabileşte dacă o persoană îndeplineşte condiţiile pentru a da casa băncii care a creditat-o. Senatorii consideră că procedura legală s-ar simplifica dacă legea ar stabili mai clar criteriile.

 

Daniel Zamfir, senator ALDE: Sunt situaţii în care, de exemplu, unii judecători consideră că doar moartea subită, sau doar un cutremur, sau doar o stare de război poate fi stare de impreviziune sau alte instanţe, de exemplu, consideră că lipsa veniturilor suficiente e situaţie de impreviziune, vazând situaţii diferite, am considerat că este util să stabilim noi acele criterii, să nu lăsăm oamenii la mâna unor judecători.

 

Potrivit schimbărilor propuse, se va aplica darea în plată dacă locuinţa s-a depreciat cu mai mult de jumătate față de momentul când a fost luat împrumutul, în cazul în care valuta creditului s-a apreciat cu mai mult de 20% față de leu şi dacă gradul de îndatorare a crescut, iar debitorul a fost executat silit. Bancherii consideră că, odată cu aceste modificări, oamenii vor accesa mult mai greu un credit.

 

Florin Dănescu, preşedinte executiv Asociaţia Română a Băncilor: Filtrele băncilor vor fi mult mai dure şi mult mai selective din perspectiva unor riscuri care le introduce chiar decidentul politic prin aceste elemente de impreviziune.

 

Bogdan Preda, secretar general Consiliul Patronatelor Bancare: Ca şi creditor trebuie să te gândeşti de 2 ori la ce va veni. Bineînțeles că face creditarea din perspectiva creditorului mult mai riscantă.

 

Senatorii au respins propunerea ca legea dării în plată să se aplice şi celor care şi-au cumpărat locuinţe prin programul Prima Casă.

 

Carmen Hărău, senator PNL: A fost, dacă stau bine să mă gândesc, o recunoaştere publică generală din punct de vedere politic a faptului că darea în plată în acest sistem generează perturbaţii în contractele de credit ipotecar.

 

Legea dării în plată a fost promulgată acum doi ani. Până acum, peste 8.500 de români au apelat la această procedură.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed