Norofert Group vrea să cumpere o fermă în Teleorman de 9,5 milioane de lei, unde va introduce agricultura ecologică

„Norofert Group, principalul producător român de inputuri organice, intenţionează să achiziţioneze o fermă de 1.000 de hectare în localitatea Zimnicea, judeţul Teleorman. Valoarea tranzacţiei se ridică la 9,5 milioane de lei”, a anunţat compania.

Ferma, operată de o companie locală înfiinţată în anul 2006, are o suprafaţă de 1.000 de hectare aflate în arendă. Ferma este 84% compactă, 400 de hectare sunt deja irigabile, iar preţul arendei este unul atractiv. Norofert are în plan să introducă agricultura ecologică pe toată suprafaţa fermei începând cu anul 2021.

„Încă de la listarea companiei noastre pe BVB, una dintre ideile de dezvoltare a afacerii a fost achiziţionarea unei ferme care să fie deja utilată şi pregătită să funcţioneze încă din prima zi. În ultimul an am analizat posibilitatea unor diverse investiţii şi în cele din urmă am decis să achiziţionăm ferma localizată în Zimnicea şi care se află într-o stare excelentă de funcţionare. Judeţul Teleorman este unul de tradiţie pentru agricultură, iar calitatea solului şi faptul că ferma este situată în apropiere de Portul Zimnicea de la Dunăre sunt câteva dintre punctele forte pentru care ne-am propus să realizăm această investiţie. Ne dorim ca noua linie de business să devină una strategică în dezvoltarea Norofert Group,” a declarat Vlad Popescu, CEO Norofert SA.

Situată la 5 km distanţă de Portul Zimnicea de la Dunăre, Norofert intenţionează să dezvolte capacităţi de încărcare barje la Dunăre pentru business-ul său de trading cu cereale ecologice.

„Această capacitate de încărcare reprezintă un hub logistic excelent pentru activitatea principală a Norofert. Orice tipuri de culturi bio, produse sau primite în schimbul inputurilor ecologice, pot fi vândute la export pe Dunăre. În cadrul fermei există aproximativ 3.000 metri pătraţi de depozite, precum şi o gamă completă de echipamente agricole aflate într-o stare excelentă. Acestea au cel mult trei ani vechime şi pot opera peste 1.800 de hectare de teren”, precizează compania.

Pe termen scurt, Norofert are în vedere realizarea unor investiţii de modernizare şi mărire a capacităţii de stocare, extinderea terenului arabil până la 2.000 de hectare şi transformarea unei părţi din fermă în instalaţie de testare a produselor Norofert.

„Prin sinergiile realizate la nivel de business, Norofert se aşteaptă ca beneficiile financiare aduse de fermă să fie semnificative. Din punct de vedere economic, efectele asupra activităţii vor fi vizibile începând cu anul viitor. Conform previziunilor iniţiale realizate de Norofert, veniturile totale din culturile de grâu şi floarea-soarelui, precum şi din subvenţii vor ajunge la 7,5 milioane de lei în 2022, iar profitul este estimat la 3,5 milioane de lei”, mai arată compania.

Achiziţia va fi finanţată printr-o combinaţie de facilităţi de credit bancare şi fonduri ale companiei. Tranzacţia va fi pusă pe ordinea de zi la următoarea întrunire a Adunării Generale a Acţionarilor societăţii, programată să aibă loc în data de 20 aprilie 2021.

Norofert Group este o companie listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti. Compania are o capitalizare de piaţă de 214,2 milioane de lei.

În data de 22 februarie 2021 a început procesul de majorare a capitalului prin care compania intenţionează să strângă peste 7 milioane de lei. În prima etapă, investitorii pot tranzacţiona drepturile de preferinţă. Ulterior perioadei de tranzacţionare, deţinătorii de drepturi NRFR01 vor putea subscrie acţiuni noi în cadrul Etapei 1 a majorării, între 12 martie – 11 aprilie 2021. Pentru subscrierea unei acţiuni noi în cadrul majorării sunt necesare 14,58898 drepturi de preferinţă.

Norofert Group este principalul producător de inputuri organice şi un jucător cu experienţă pe piaţa agricolă din România. Înfiinţată în 2000 ca afacere de familie, compania a început iniţial ca importatoare de îngrăşăminte de înaltă calitate de pe pieţele occidentale în România. În 2015, odată cu preluarea afacerii de către Vlad Popescu, compania a început să producă îngrăşăminte ecologice, produse fitosanitare organice, cum ar fi insecticide şi fungicide precum şi tratamente foliare şi pentru seminţe, folosind reţetele sale originale. Astăzi, Norofert este un grup de companii care include o linie de produse pentru agricultura ecologică (Norofert Organic), o linie de produse pentru agricultura convenţională (Karisma) şi o linie de produse pentru grădinari şi fermieri mici (Norofert Fito). Pe 3 martie 2020, acţiunile companiei au intrat la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul „NRF”, iar pe 5 iunie 2020, obligaţiunile Norofert au debutat sub simbolul „NRF25” pe piaţa SMT-Bonds a BVB.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed