Noul CEO al PayPoint România este Utku Ogrendil

”Utku Ogrendil a fost numit în funcţia de CEO al PayPoint România. Cu o vastă experienţă în domeniul financiar-bancar, acesta se va concentra asupra consolidării poziţiei companiei pe plan local, cu accent pe inovaţie. Numirea lui Utku Ogrendil în funcţia de CEO al companiei este făcută după ce fondul de private equity Innova Capital a preluat integral activele şi operaţiunile PayPoint Services SRL”, anunţă compania.

Noul CEO al PayPoint România a studiat administrarea afacerilor la Universitatea din Hartford. Are o experienţă de peste 15 ani în industria financiar-bancară şi a deţinut, de-a lungul timpului, funcţii de conducere în instituţii bancare importante.

„De-a lungul celor 14 ani de activitate pe piaţa locală, PayPoint a investit în tehnologie şi infrastructură pentru a le oferi clienţilor şi partenerilor soluţii şi servicii sigure şi eficiente, menţinându-şi poziţia de principal operator de plăţi în numerar şi încărcare electronică din România. Credem că există în continuare oportunităţi pentru dezvoltare şi inovaţie, de aceea consolidarea acestei poziţii şi îmbunătăţirea prezenţei în mediul digital sunt două dintre obiectivele principale ale companiei pentru viitor”, spune Utku Ogrendil, CEO al PayPoint România.

PayPoint România a raportat active brute de 48,5 milioane de lire sterline la finalul lui martie 2020.

Prin intermediul celor peste 19.000 de terminale situate în toată ţara şi al parteneriatelor cu peste 210 de furnizori de telecomunicaţii, utilităţi, transport şi servicii financiare, compania colectează peste 100 de milioane de plăţi de facturi pentru 85% din furnizorii români de utilităţi şi telecomunicaţii. PayPoint România oferă şi servicii de reîncărcare a cartelelor şi transfer de bani şi permite plata cu cardul de credit sau debit.

PayPoint România este principalul operator de plăţi în numerar şi încărcare electronică prin puncte de retail din România. În prezent, PayPoint asigură încasarea plăţilor pentru 85% din furnizorii de utilităţi şi servicii telecom din ţara noastră. Serviciile companiei sunt disponibile în aproximativ 19.000 de locaţii în care clienţii pot efectua plăţi, cum ar fi: facturile pentru utilităţi, electricitate, gaze, apă, telefonie fixă şi mobilă, rate, asigurări, roviniete, bilete de avion, internet şi cablu sau servicii de securitate.

Innova Capital este un fond independent de private equity, cu sediul central în Polonia, care investeşte în achiziţii de pachete majoritare ale unor companii de talie medie ce activează în Europa Centrală şi de Est. De la lansarea sa, în 1994, Innova Capital a investit aproximativ 1 miliard de euro în aproape 60 de companii situate în zece ţări din regiune.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed