Noul director general al Crédit Agricole România este Theodor Cornel Stănescu

„Theodor Cornel Stănescu, prim director general adjunct al Vista Bank a fost desemnat Director General al Crédit Agricole România, primind în acest sens aprobarea din partea Băncii Naţionale a României”, a anunţat banca.

Stănescu are o experienţă de peste 30 de ani în sectorul financiar-bancar, a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate şi deţine o diplomă Master of Business Administration (MBA) de la Universitatea Sheffield din Marea Britanie. Este membru fondator al ACI România – Asociaţia Pieţelor Financiare.

Vista Bank a finalizat săptămâna trecută achiziţia a 100% acţiuni în Crédit Agricole România, după ce a obţinut toate aprobările necesare din partea Băncii Naţionale a României şi Consiliului Concurenţei. După preluare, Vista Bank deţine active totale de peste 1,4 miliarde euro şi credite de 800 milioane euro. Integrarea celor două entităţi este estimată a se încheia anul viitor. Până la finalizarea fuziunii, Vista Bank şi Crédit Agricole România vor activa independent, iar clienţii Crédit Agricole România se vor adresa în continuare Crédit Agricole România pentru toate serviciile lor bancare.

După fuziune, Vista Bank va deţine active totale de peste 1,4 miliarde euro, credite de 800 milioane euro, depozite de 1,2 miliarde euro şi peste 105 milioane euro capital CET1. Vista Bank este prezentă pe piaţa bancară din România din 1998, deţine o reţea de 31 de sucursale şi 320 de angajaţi şi oferă o gamă completă de produse şi servicii clienţilor locali şi internaţionali.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed