„Nu avem cum să dăm unui tractorist mai mult de 3.000 lei, că nu cultivăm CANNABIS!” Lipsa forţei de muncă distruge economia românească

Fermierii se plâng că tractoriștii, mecanici agricoli, pe care-i pregătesc pleacă în construcții sau în străinătate, pe salarii mai mari. Ei mai spun că degeaba cumpără utilaje de sute de milioane de euro dacă nu are cine să lucreze cu ele, scrie agroinfo.ro.

 

Astfel, agricultorii se plâng că nu au cum să dea salarii mai mari de 3.000 de lei unui tractorist, motivând, mai în glumă, mai în serios, că „nu cultivă cannabis”.

 

Europarlamentarul român Daniel Buda, care a fost într-o fermă de creștere a vacilor din comuna Mociu, județul Cluj, susține că suntem în ceasul al 13 lea în care sectorul zootehnic românesc mai poate fi salvat.

 

„Lipsa forței de muncă, inamicul numărul 1 al zootehniei românești, într-o guvernare PSD, incapabilă să protejeze interesele fermierilor români!

În această dimineață (8 septembrie, n.r.) am avut oportunitatea de a vizita una dintre fermele relevante din Comuna Mociu, județul Cluj, o fermă specializată atât pe creșterea vacilor de lapte cât și pe îngrășarea tineretului taurin. Trebuie să recunosc că am fost în multe ferme din străinătate dar puține au fost cele care s-au ridicat la nivelul celei pe care am vizitat-o astăzi. Și mă refer aici atât la modul de organizare cât și la genetica deținută în fermă. Un element esențial în reușita unei ferme este, bineînțeles, producerea furajului. Și dacă vorbim de vaci de lapte, silozul este indispensabil. Din păcate, anul acesta, fermierii s-au confrutat cu dificultăți majore în asigurarea bazei furajere. „Dacă anul trecut eram nevoiți să punem baloții afară din fânar, astăzi, uitați-vă că nu este nici jumătate ocupat”, îmi spunea fermierul cu care am stat de vorbă.

Cea mai mare problemă este însă lipsa personalului de la nivelul fermelor zootehnice. Degeaba cumperi utilaje de sute sau de milioane de euro, dacă nu are cine să lucreze pe ele. Degeaba pregătești mecanici agricoli, că după câteva luni de zile îți pleacă în construcții pe șantier, pe buldoexcavatoare sau excavatoare. Degeaba ai nevoie de forță de muncă necalificată, deoarece și asta este “furată” de firmele de construcții care oferă salarii pe care în sectorul agricol nu ai cum să le dai. “Nu ai de unde să dai unui tractorist mai mult de 3000 lei pentru că nu cultivăm canabis”, spuneau unii fermieri. Lipsa finanțărilor care să asigure circuite integrate, de genul fabrică de nutrețuri combinate-îngrășătorie-abator, face imposibilă dezvoltarea sustenabilă a acestui sector.

Iar, din păcate, în actualele condiții, pot să fi orice cooperativă sau asociație, că te îneacă hârtiile. Aș putea spune că suntem în ceasul al 13-lea în care sectorul zootehnic românesc mai poate fi salvat… Și nu de investitorii străini. Avem destui români care vor să facă performanță doar că aceștia se împiedică mereu, întâmplător sau nu, de birocrația stufoasă a unei guvernări incompetente PSD-ALDE”, a scris Daniel Buda, pe pagina sa de Facebook.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed