NU mai putem călători în această țară. Interdicțiile de călătorie continuă

Italia a extins interdicţia privind călătoriile între regiuni cu puţin mai mult de o lună, din cauza creşteri ratei de contaminare pe teritoriul italian, informează luni dpa.

Până pe 27 martie persoanele nu vor putea să iasă de pe teritoriul regiunii în care locuiesc, a anunţat luni noul guvern al premierului Mario Draghi, aceasta fiind una dintre primele sale decizii în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, guvernul lui Draghi fiind învestit pe 13 februarie.

Excepţiile vor include deplasările în interes de serviciu şi pentru urgenţe. Vizitele la membrii altor gospodării sunt posibile într-o măsură foarte limitată.

În „zonele roşii” cu risc de contaminare ridicat, oamenilor li se cere să rămână acasă pe cât posibil. Potrivit noului decret al guvernului italian, vizitele private sunt de asemenea interzise în aceste zone până pe 27 martie.

Italia, ţară cu circa 60 de milioane de locuitori, a introdus anul trecut un sistem de evaluare a riscului de contaminare pe trei niveluri, în funcţie de rata de contaminare a fiecărei municipalităţi.

Măştile de protecţie sunt obligatorii în public peste tot în Italia. De asemenea, în această ţară este în vigoare o interdicţie de circulaţie de la zece seara.

Rata de contaminare a crescut recent pe întreg teritoriul Italiei.

Rata de reproducere, care arată câte persoane sunt infectate de fiecare persoană contaminată, a urcat la 0,99 în perioada situată între sfârşitul lui ianuarie şi 9 februarie. Obiectivul este ca această rată să fie menţinută sub 1.

Duminică, autorităţile Italiei au înregistrat alte peste 13.000 de noi contaminări în ultimele 24 de ore

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed