NU se mai redeschid școlile în ianuarie? Anunț de ultimă oră de la Alexandru Rafila

Pentru că valul 5 deja se face resimțit în România, există posibilitatea ca școlile să se închidă din nou în următoarea perioadă.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, se declară un susținător al menținerii școlilor deschise, dar spune că urmează discuții pentru „decizii echilibrate”.

Întrebat, joi, despre eventuala amânare a deschiderii școlilor, Rafila a răspuns: „sunt un susținător al menținerii școlilor deschise, vedeți că sunt și țări care au o incidență înaltă a acestei infecții și mențin școlile deschise. Întotdeauna trebuie să pui în balanță impactul asupra sănătății publice al deschiderii școlilor și impactul asupra sănătății copiilor. Să nu uităm că sănătatea copiilor din această generație este responsabilitatea noastră”.

”Afectează sănătatea copiilor”

Totodată, ministrul a mai adăugat că una e să închizi școlile pentru perioade scurte și altceva e să fie ținute luni de zile închise „și să afectezi nu numai procesul de învățământ, ci și sănătatea copiilor, modul în care ei se dezvoltă din punct de vedere psihic, fizic. Consecințele închiderii pe durate lungi s-ar putea să se facă resimțite ani de zile”.

În acest contextul, spune ministrul, vor exista discuții cu toți cei din zona de sănătate și educație în așa fel încât să fie luate „decizii echilibrate”.

Apelul medicilor este să fie făcut un efort comun: „se va traduce prin încetinirea transmiterii, prin posibilitatea sistemului de sănătate de a prelua cazurile și prin funcționarea cât mai aproape de normal a întregii societăți, inclusiv a activității în școli”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed