Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea a scăzut cu 50% în primele 11 luni

Cele mai multe companii care şi-au suspendat temporar activitatea în primele 11 luni se află în Bucureşti – 10.528, urmat de Cluj – 3.236 şi Constanţa – 2.938. În acelaşi timp, numărul companiilor care au cerut dizolvarea voluntară în primele şase luni din acest an a scăzut cu 67,3%, la 7.255, faţă de perioada similară din 2009, când 22.152 de firme au solicitat dizolvarea.

Cele mai multe dizolvări voluntare s-au înregistrat în Bucureşti – 1.442, Constanţa – 574 şi Iaşi – 457.

Pe de altă parte, datele ONRC mai arată că numărul societăţilor radiate în primele 11 luni din 2010 a fost de 166.626, în creştere de 4,3 ori faţă de ianuarie- noiembrie 2009, când au fost radiate 39.309 de firme.

ONRC face precizarea că datele privind societăţile radiate în primele 11 luni din acest an cuprind inclusiv un număr total de 127.293 radieri pentru neexercitarea dreptului de opţiune în una din formele prevăzute de OUG 44/2008 (sancţionată cu radierea din registrul comerţului).

Totodată, ONRC a mai comunicat că, în perioada ianuarie – noiembrie din acest an, au intrat sub incidenţa Legii 85/2006 privind procedura insolvenţei un număr de 19.558 de firme, cele mai multe fiind din Bucureşti – 2.096, Bihor – 1.110 şi Constanţa – 901.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed