Numărul morților crește. Coronavirusul poate ucide DE PATRU ORI populația României

 

Maladia provocată de acest coronavirus apărut în decembrie într-o piaţă agroalimentară din Wuhan, un oraş din centrul Chinei, a făcut 41 de morţi în ţară, iar numărul persoanelor contaminate a crescut la 1.287, au precizat sâmbătă autorităţile locale.

În străinătate, al doilea caz de coronavirus a fost confirmat în Statele Unite şi trei cazuri au fost confirmate şi spitalizate sâmbătă în Franţa, primele din Europa.

 

Vineri, autorităţile din China au demarat la Wuhan, oraşul cu 11 milioane de locuitori, aflat în centrul epidemiei şi plasat în carantină de joi, construcţia unui spital, capabil să primească în termen de 10 zile 1.000 de pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus.

 

Lucrările trebuie finalizate în timp record, pentru ca spitalul, construit din prefabricate, pe o suprafaţă de 25.000 de metri pătraţi, să îşi deschidă porţile pe 3 februarie, potrivit agenţiei Xinhua.

 

În total, potrivit unui calcul întocmit de AFP, sunt izolate de restul lumii 13 localităţi din regiunea Hubei, având capitala la Wuhan, cu o populaţie de 41 de milioane de locuitori.

 

 

Joi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recunoscut „situaţia de urgenţă din China”, însă a apreciat că este „prea devreme” pentru a vorbi despre o stare de urgenţă globală din cauza acestui virus, arată Agerpres.

 

Cercetătorii americani de la Johns Hopkins Center for Health Securit avertizaseră cu trei luni înainte că acest coronavirus ar putea ucide 65 milioane de oameni într-un an. Ei au realizat un model computerizat al unei pandemii ipotetice, ca parte a unei cercetări medicale, informează dailymail.co.uk. Simularea a dat ca rezultat 65 de milioane de oameni, de pe întregul glob, în numai 18 luni de la izbucnirea pandemiei.

 

Doctorul Eric Toner, de la Johns Hopkins, a declarat că nu a fost deloc surprins când a aflat de coronavirus, la sfârșitul lunii decembrie.

 

Toner mai spune că boala pare a fi mai puțin gravă decât SARS, dar pe de altă parte pare să se transmită cu mai mare ușurință decât aceasta. Coronavirusul este o infecție a tractului respirator care poate duce la pneumonie sau la o simplă răceală.

 

În modelul computerizat realizat de cercetătorii de la Johns Hopkins Center for Health Security, totul a început cu câțiva fermieri care s-au prezentat la doctor pentru simptome asemănătoare pneumoniei. Apoi virusul a ajuns la comunitățile sărace din America de Sud, iar după șase luni virusul se extindea în toată lumea și provoca moartea a 65 de milioane de oameni.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed