Numărul persoanelor care trec ilegal frontiera în Austria a scăzut brusc. Care este explicația

În ultima lună din anul 2022, Austria a înregistrat o scădere bruscă a numărului de treceri ilegale a frontierei. Potrivit cotidianului „Die Presse”, de la jumătatea lunii decembrie până în primele zile ale lunii ianuarie, au fost reţinuţi cu 70% mai puţini imigranţi ilegali.

Aceste cifre sunt relevante în condițiile în care Austria şi-a justificat astfel respingerea intrării Bulgariei şi României în Schengen, reproşând protecţia inadecvată a frontierei externe a UE.

Karl Nehammer, cancelarul Germaniei, urmează să viziteze săptămâna viitoare frontiera externă a Bulgariei cu Turcia – locul care a fost decisiv pentru veto-ul Austriei la aderarea acestei ţări la Schengen în decembrie anul trecut, mai scrie sursa citată.

Fluxul de migranți continuă să scadă

Între timp, fluxul de refugiaţi pe ruta Balcanilor de Vest, care include și România, scade. Guvernul de la Viena pune această evoluţie pe seama faptului că Serbia a reimpus vize pentru cetăţenii indieni şi tunisieni.

Din aici, migranţii ajungeau în UE cu ajutorul călăuzelor, în schimbul câtorva mii de euro. Anul trecut, numai în Austria au fost depuse 30.000 de cereri de azil din India şi Tunisia. În statisticile privind azilul, aceste ţări se află pe locurile trei şi patru, după Afganistan şi Siria.

Dar scăderea bruscă a numărului de migranţi ilegali se datorează probabil şi faptului că mulţi dintre cei care stăteau deja în taberele de refugiaţi din Balcanii de Vest de luni sau chiar de ani de zile au plecat înainte de începerea sezonului rece, pentru a ajunge într-un loc „mai sigur”, cu spaţii de cazare mai confortabile pe timpul iernii – în Austria, Germania, Suedia sau alte ţări ale UE, notează „Die Presse”.

Grecia vrea să golească taberele supraaglomerate

În orice caz, autorităţile din Grecia încearcă, la rândul lor, să golească treptat taberele supraaglomerate şi să îi lase pe migranţi să se deplaseze spre nord. După ce au încetat restricţiile de călătorie cauzate de pandemie, anul trecut s-a ivit ocazia.

2023 oferă „ultima şansă” de a încheia un pact privind migraţia şi azilul înainte de următoarele alegeri europene din 2024, a avertizat Centrul Internaţional pentru Politici de Migraţie (ICMPD). Summitul extraordinar al UE din februarie ar putea aduce progrese – speră Bruxelles-ul – , dacă statele membre sunt interesate de o soluţie comună.

Othmar Karas, membru al Parlamentului European din partea Partidului Popular Austriac (ÖVP, partidul cancelarului Nehammer), nu crede însă în această perspectivă optimistă. „Lipseşte voinţa politică”, s-a plâns el miercuri, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, este nevoie de o protecţie comună a frontierelor externe, de un sistem de azil al UE şi de un algoritm de redistribuţie a imigranţilor, bazat pe solidaritate. În ceea ce priveşte ultimul punct, nu există nici măcar unanimitate în cadrul ÖVP, notează „Die Presse”.

Conducerea partidului este ferm împotriva unui sistem de cote la nivelul UE. În schimb, Nehammer cere bani europeni de la Comisie pentru construirea de garduri la frontiera externă a UE, ştiind foarte bine că autoritatea de la Bruxelles nu a acordat până acum nicio finanţare pentru „bariere fizice”, fiind o chestiune de principiu, arată cotidianul austriac.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed