Numărul turiştilor în lume a trecut pentru prima dată de un miliard, în 2012

0

Pentru 2013, tendinţa în creştere ar urma să se menţină ”’într-un ritm uşor mai modest”, cu sosiri de turişti în progresie de la ”3 % la 4 %”, a adăugat organismul ONU, al cărui sediu se află la Madrid.

 

De asemenea, pe termen lung, OMT prevede o creştere în medie cu 3,8 % a numărului de turişti pe an, între 2010 şi 2020”, apoi peste 1,8 miliarde de turişti în 2030.

 

”Pentru prima dată, am trecut de bara de un miliard de turişti în lume. Suntem mai sus de 1,035 miliarde. Este vorba de un număr de 39 miliarde de turişti internaţionali mai mare decât în 2011”, a subliniat secretarul general al OMT, Taleb Rifai, prezentând cifrele anuale în faţa presei.

 

”Anul 2012 a fost unul de instabilitate economică constantă în lumea întreagă, îndeosebi în Zona euro”, unde mai multe ţări au fost nevoite să recurgă la ajutor european”, a explicat Rifai.

 

”Totuşi, turismul internaţional a reuşit să-şi menţină tendinţa” de relansare, a adăugat el, după un an 2009, pe care l-a calificat drept ”cel mai rău din ultimii 60 de ani” pentru turism.

 

După ce a scăzut cu 3,9 % în 2009, numărul turiştilor în lume a crescut cu 6,6 % în 2010, apoi progresat cu 5 % în 2011.

 

Ca şi în 2012, regiunile Asia şi Pacific ar urma să conducă în top în acest an /plus 5 % şi, respectiv, 6 %/, urmate de Africa /între 4 % şi 6 %/, America /între 3 % şi 4 %/ şi Europa /între 2 % şi 3 %/. În schimb, Orientul Mijlociu, zguduit de conflicte sau de situaţii precum cele din Siria, Egipt şi Liban, ar putea suferi în mod deosebit o scădere de până la 5 %.