NY Times. În Moscova apar primele voci critice la adresa lui Putin

În timp ce Armata Rusă se retrăgea jenant de pe câmpul de luptă din Ucraina, Putin prezida la Moscova o petrecere de zilele orașului. Bloggerii militari, cei care au justificat narațiunea războiului pentru populația Rusiei, sunt acum furioși. Apar primele voci critice la adresa lui Putin.

În timp ce forțele ruse se retrăgeau în grabă din nord-estul Ucrainei, sâmbătă, într-unul dintre cele mai jenante eșecuri ale războiului, președintele Vladimir Putin se afla într-un parc din Moscova, unde inugura un parc de distracții cu o roată uriașă, de ziua capitalei ruse. “Este foarte important ca oamenii să se poată relaxa cu prietenii și familia”, a spus Putin, în timp ce la câteva sute de kilometri distanță de Moscova soldații ruși fugeau în panică de la Izium.

“Dacă pui aceste două imagini pe un ecran împărțit, contrastul este uimitor, chiar și pentru unii dintre cei mai puternici susținători ai lui Putin. Pentru marjoretele invaziei, retragerea Rusiei le confirmă cele mai mari temeri ale lor: înalții oficiali ruși sunt atât de preocupați de menținerea unei atmosfere obișnuite acasă, încât nu mai reușesc să furnizeze echipamentul și trupele necesare pentru un război susținut”, scrie publicația The New York Times.

“Organizezi o petrecere de un miliard de ruble… Ce e cu tine? Cum poți face asta în momentul unui eșec atât de oribil?”, a scris sâmbătă un blogger pro-Kremlin într-o postare devenită apoi virală pe rețelele rusești.

Indignarea bloggerilor militari ruși arătat că, deși Vladimir Putin a reușit să elimine aproape toată opoziția liberală și prodemocratică din politica internă a Rusiei, el încă se confrunta cu riscul de nemulțumire din partea conservatoare a spectrului politic.

“Cei mai mulți dintre acești oameni sunt în stare de șoc și nu au crezut că o astfel de înfrângere s-ar putea întâmpla”, a declarat Dmitri Kuznets, pentru postul de știri în limba rusă Meduza, într-un interviu telefonic.

Ca de obicei, Kremlinul, a încercat să minimizeze eșecul, susținând că retragerea a fost o decizie de “regrupare” a trupelor sale. Autoritățile de la Moscova și-au continuat weekendul festiv, iar sâmbătă seara s-au tras artificii, în timp ce lumea stătea la coadă la uriașa roată inaugurată de Putin.

Dar online, eșecurile Rusiei au fost la vedere, subliniind rolul pe care l-au jucat bloggerii militari ruși de pe rețeaua de socializare Telegram în modelarea narațiunii războiului. Kremlinul controlează televiziunile din Rusia și a blocat accesul la Instagram și Facebook, dar Telegram rămâne liber și este plin de postări și videoclipuri de la susținători și oponenți ai războiului deopotrivă.

Bloggerii pro-război sunt urmăriți pe scară largă în Rusia. Unii dintre ei sunt încorporați cu trupe rusești lângă linia frontului și joacă un rol esențial în amplificarea mesajului fals al Kremlinului că Rusia ar lupta cu “naziștii”. Dar ei divulgă, de asemenea, informații mult mai detaliate – și, spun analiștii, exacte – despre câmpul de luptă decât o face Ministerul rus al Apărării, despre care, spun ei, subestimează inamicul și ascunde veștile proaste de la public.

Bloggerii au fost cei care au sunat primele semnale de alarmă despre o posibilă contraofensivă ucraineană în nord-estul țării. “Este timpul să-i pedepsim pe comandanții care au permis astfel de lucruri”, spune acum Maksim Fomin, un blogger pro-rus din estul Ucrainei, într-un videoclip publicat vineri, susținând că forțele ruse nici măcar nu au încercat să reziste înaintării ucrainene din această săptămână.

Printre unii bloggeri, furia față de greșelile armatei ruse a atins un nivel maxim sâmbătă. Unul a numit retragerea Rusiei “o catastrofă”. “Furia și uimirea acestora reflectă modul în care unii analiști cred că mulți din elita rusă privesc războiul: o campanie plină de incompetență, desfășurată la costuri cât mai mic, care poate fi câștigată doar dacă Putin decretează mobilizarea generală”, mai arată The NY Times. Dar Putin pare hotărât să nu ia o astfel de măsură, care ar putea spulbera pasivitatea cu care mare parte din publicul rus a tratat războiul.

Drept urmare, spun analiştii, Putin nu prea are opţiuni. Escaladarea unui război al cărui sprijin intern s-ar putea dovedi superficial ar putea stârni tulburări interne, în timp ce continuarea retragerilor pe câmpul de luptă ar putea provoca o reacție a vulturilor care au acceptat narațiunea Kremlinului că Rusia luptă cu “naziștii” pentru supraviețuirea ei și nu ar putea accepta o retragere.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed