O avocată şi economistă au renunţat la joburi pentru social media. Acum câştigă până la 15.000 de lire pentru o singură fotografie

Tinerele, care au peste 2,3 milioane de followeri pe social media, şi-au construit şi o firmă de marketing digital numită A&E. „Când lucram ca avocat mi se spunea că trebuie să aştept, nu contează care sunt calităţile mele, nu contează dacă sunt mult mai bună decât alţi colegi, trebuie să am răbdare în jur de 10 ani pentru a deveni partener în cadrul firmei, ceea ce e scandalos”, a declarat Elma pentru Business Insider.

 

Aceste frustrări, pe lângă interesul surorii sale în tot ceea ce ţine de modă, frumuseţe şi călătorie, le-au determinat să-şi găsească altă cale. Aşa că şi-au făcut un blog de modă, unde au început să pună fotografii şi să scrie despre diverse lucruri din domeniu. Până la un moment dat, când Elma şi-a dat seama că nu sunt necesare postările lungi.  „Am abandonat blog-ul in favoarea platformei noastre de social media. Oamenii se uită pe YouTube, Instagram, Snapchat si Twitter mai mult decât pe un blog”, a decarat Elma. Era o lume necunoscuta la acel moment, iar cele două recunosc că au  avut avantajul de a fi pioniere în acest domeniu. „Instagram a apărut in 2010, noi am început în 2012, deci cu siguranţă a fost mult mai uşor să căpătăm succes atunci”, spune fosta avocată.

 

Dacă la început taxau brandurile şi cu 99 de dolari pe postare, în prezent suma a crescut cu  până la 20.000 de dolari într-un interval destul de scurt, 2014-2016. „Influencerii devin din ce în ce mai pricepuţi şi percep costuri echitabile, care pentru brand sunt mult mai mici decât o reclamă în Vogue, cu toate că are un impact mai mare în social media”, adaugă tânăra.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed