O bucată dintr-un avion implicat în atentatele din 11 Septembrie 2001, descoperită la New York

„O parte dintr-un tren de aterizare, care pare să provină de la unul dintre avioanele distruse la 11 Septembrie 2001, a fost descoperită înţepenită în spatele” a două imobile din Manhattan, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Paul Browne.

 

Cele două imobile, unul situat la 51 Park Place şi altul la 50 Murray Street, se află la două străzi distanţă de unde se afla World Trade Center.

 

Browne a adăugat că bucata din avion purta „un număr de identificare Boeing clar vizibil”.

 

Acesta nu a precizat dimensiunea, însă postul de televiziune local NBC vorbea despre o bucată de aproximativ un metru jumătate.

 

Spaţiul dintre cele două imobile este extrem de îngust, ceea ce poate explica cum această bucată de avion le-a scăpat timp de aproape 12 ani anchetatorilor.

 

Poliţia „a stabilit un perimetru de securitate în jurul zonei, aşa cum face şi pentru scena unei crime, făcând fotografii şi limitând accesul”, a precizat Browne într-un comunicat.

 

Este posibil ca o decizie să fie luată pentru a excava solul, în căutarea unor eventuale rămăşiţe umane, a adăugat acesta.

 

Această bucată de avion a fost descoperită din greşeală în urma unei inspecţii a părţii din spate a imobilului din 51 Park Place, la solicitarea proprietarului. Inspectorii au chemat poliţia miercuri, după ce au descoperit ceea ce credeau că este o maşinărie deteriorată.

 

2.753 de persoane au fost ucise în atentatele de la 11 Septembrie la New York, când două avioane de pasageri au fost prăbuşite de către comando-uri ale Al-Qaida în turnurile gemene ale World Trade Center.

 

Conform medicilor legişti, nicio urmă nu fost găsită pentru 1.122 dintre persoanele dispărute în potopul de oţel şi foc din timpul prăbuşirii turnurilor.

 

În total, aproximativ 21.817 rămăşiţe umane au fost găsite, dintre care doar 59 la sută au fost identificate.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed