O filială ING din clădirea Parlamentului European a fost jefuită

O filială ING din clădirea Parlamentului European de la Bruxelles a fost jefuită joi după-amiază, în pofida măsurilor de securitate din instituţie. Purtătorul de cuvânt al băncii şi cel al Parlamentului, care au anunţat atacul, nu au precizat cu ce sumă au plecat hoţii.

Ei au povestit că o persoană a intrat în biroul ING şi i-a ameninţat pe cei prezenţi acolo cu o armă. "Nu se ştie încă dacă era o armă adevărată sau falsă, dar a fost de ajuns pentru a speria personalul, care i-a dat banii din casă", a spus unul dintre purtătorii de cuvânt. După ce hoţul a plecat, anagajaţii băncii au alertat serviciul de securitate al Parlamentului. Gardienii au blocat ieşirile şi au început să controleze cele trei clădiri ale legislativului.

Toată lumea se întreabă cum a fost posibil ca o armă să fie introdusă în Parlament, unde orice vizitator trebuie să treacă printr-o serie de filtre de securitate.

Incidentul a avut loc la o zi după ce Comisia şi-a avertizat serviciile în legătură cu "intensificarea activităţilor de spionaj" ale grupurilor de presiune şi jurnaliştilor. Un purtător de cuvânt a glumit spunând că ar putea să fie vorba şi "despre o stagiară tânără şi drăguţă, cu picioare lungi". 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed