O luptă pe mai multe fronturi! MUSTA: „Am văzut persoane infectate cu COVID, le-am salvat şi tot nu credeau”

Medicul Virgil Musta, coordonatorul Spitalului COVID din Timişoara, susţine că lupta împotriva coronavirusului nu poate fi câştigată doar în spitale, ci mai ales în afara lor, prin prevenţie. De asemenea, medicul consideră că s-a reuşit reducerea ratei de transmitere a coronavirusului este esenţial şi îmbucurător.

 

De asemenea,  Virgil Musta atrage atenția că există o regulă a epidemiologiei care spune că, pentru a opri o pandemie, e nevoie de imunizarea în masă a peste 70% din populație.

 

Virgil Musta a declarat, în interviul acordat HotNews.ro, că au existat pacienţi care după ce s-au vindecat au susţinut că nu consideră că ar fi fost bolnavi de coronavirus.

 

„Am avut și pacienți care s-au îmbolnăvit, i-am salvat, dar mi-au spus că ei nu cred că au fost bolnavi de coronavirus. M-au lăsat mască, cumva. Înțeleg că sunt unii care până să se îmbolnăvească spun că nu există virusul. Dar după ce au trecut prin boală, să spună că ei nu cred că au avut COVID, că cine știe ce altă boală” , susţine medicul.

 

Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, unul dintre cele mai importante spitale COVID din România, este în continuare plin de pacienţi infectaţi cu coronavirus. Însă medicul consideră esenţial faptul că în România s-a reuşit reducerea rate de transmitere a virusului, comparativ cu perioada de acum 2-3 săptămâni.

 

„Rata de transmitere este mai mică, ceea ce este un lucru îmbucurător. Pentru că în viteza cu care creștea numărul de cazuri noi acum câteva săptămâni, în foarte scurt timp se putea depăși capacitatea spitalelor. Iar problema cea mai mare nu era neapărat a spitalelor în general, ci a Terapiilor Intensive, care riscau să nu mai aibă locuri pentru cazuri severe și critice.”

 

Medicul încă mai are speranţă că populaţia a început să înţeleagă situaţia cu care se confruntă lumea, mai ales după o statitiscă care a fost publicată recent.

 

„Eu am speranța că lumea a început să înțeleagă. Am văzut și o statistică că 75% din oameni înțeleg că este pandemie și că e nevoie să respectăm niște reguli. Asta îmi dă speranță că la un moment dat, când lumea va vedea în ce situație suntem, se vor menține regulile, astfel încât să nu ne mai îmbolnăvim”, adaugă medicul timișorean.

 

 

Articolul integral pe ROMÂNIATV.NET

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed