O. Marian: Până la sfârşitul anului trebuie să avem un răspuns privind pragul la SIF-uri (video)

 Aflat în cealaltă barcă a contestatarilor legii, preşedintele SIF 3 spune că legea nu va trece niciodată prin Parlament, iar dacă totuşi legea va fi aprobată, ea va fi contestată la Curtea Constitutionala. Comisia Juridică a amânat săptămâna trecută, pentru a treia oară, avizarea proiectului privind SIF-urile, pe motiv că lipsea avizul Ministerului Finanţelor.

Preşedinţii SIF-urilor nu susţin proiectul şi acesta ar fi motivul pentru care asistăm la înaintarea greoaie a proiectului de lege spune senatorul Ovidiu Marian, initiatorul legii. Chiar şi aşa, până la finele anului ar trebui să avem un răspuns.

„Or că s-a votat ori că nu s-a votat. Ori că s-a votat în forma prezentată de mine ori ca s-a votat într-o formă cu amendamente cert este ca la momentul potrivit le vom negocia şi le vom discuta”, a declarat senatorul PD-L, Ovidiu Marian.

„Eu pot vorbi in numele meu personal si al actionarilor societatii de investitii financiare printre care nu ştiu dacă domnul senator se numără sau nu”, a precizat presedintele SIF 3, Mihai Fercala.

„Eu am un mandat dat de acţionarii mei şi părerea mea este că acest proiect de lege nu va trece niciodată prin Parlamentul României, dacă va trece însă probabil că va fi contestat la Curtea Constituţională ca un abuz politic şi o ingerinţă în viaţa unor companii private, a mai afirmat Fercala.

Senatorul PD-L Ovidiu Marian susţine că proiectul de lege privind modificarea pragului de deţinere la SIF-uri face parte dintr-un plan de măsuri menit să revigoreze piaţa de capital.
„Ar mai fi câteva probleme care trebuie rezolvate pe piaţa de capital cum ar fi listarea cât mai rapida pe BUrsa a Fondului Proprietatea, cotarea pe bursa a unei părti din capitalul social mari deţinute de statul roman ,stimularea ofertelor publice iniţiale, cotarea BCR care este prevăzută pentru”, a completat Ovidiu Marian.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed