AcasăEconomieAsigurariO nouă conducere la Generali România

O nouă conducere la Generali România

“Pe termen scurt, ne propunem eficientizarea procedurilor interne, în vederea îmbunătăţirii serviciilor oferite, urmărind totodată relansarea vânzărilor şi retenţia clienţilor. Pe termen mediu, vizăm asigurarea unir baze solide pentru dezvoltare sigură, constantă şi profitabilă”, a declarat luni directorul general al Generali România.

Adrian Marin a menţionat că noua societate de asigurări va cheltui trei milioane de euro pentru promovarea fuziunii şi a celor două branduri din portofoliu, respectiv Ardaf şi Generali Asigurări.

Generali Asigurări a fost condusă până în prezent de Maria Kovarova, care rămâne în Consiliul de Supraveghere al noii companii de asigurare, iar Ardaf va fi condusă de Uma Stanislav. Kovarova a menţionat că procesul pentru operaţiunile de fuziune va dura aproximativ un an.

Noua companie va oferi toate categoriile de produse de asigurare, care vor fi vândute sub două branduri şi reţele de vânzare distincte, Generali Asigurări şi Ardaf, iar această fuziune nu va aduce nicio schimbare pentru clienţii deja existenţi.

Reprezentanţii Generali Grup în România şi-au anunţat pentru prima dată intenţia de a uni cele două companii deţinute de grup, Generali Asigurări şi Ardaf, în februarie 2011.

Ca rezultat al acestei fuziuni, Generali România devine al şaptelea jucător de pe piaţa românească de asigurări, cu o cotă de piaţă de 6,7%, conform datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru primul semestru din 2011.

Adunarea Agenerală a Acţionarilor celor două companii au aprobat intenţia de fuziune prin absorbţie în martie 2011, iar procesul a fost finalizat în mai puţin de şase luni, noua companie începând activitatea în septembrie.

Reprezentanţii Grenerali susţin că România este o piaţă strategică pentru dezvoltarea grupului Generali în Europa Centrală şi de Est.

Generali Asigurări  a avut în primul semestru un volum total de prime brute subscrise de 201 milioane lei, cu 14% mai mic în comparaţie cu perioada similară din 2010, pe fondul reducerii subscrierilor pe segmentul auto. În aceeaşi perioadă, Generali Asigurări a raportat un profit net de 9,7 milioane lei.

Ultimele Articole