O nouă dispută în coaliție: Un europarlamentar PSD acuză PNL că se lipește de marile proiecte de infrastructură pornite de social democrați

Europarlamentarul Dragoș Benea, care este și vicepreședinte PSD, acuză PNL de populism și că ”se lipește” de marile proiecte de infrastructură pornite de social democrați, după ce ministrul de interne Lucian Bode i-a spus, joi, premierului Nicolae Ciucă, într-o conferință de presă la Suceava, că liberalii ”au pus Autostrada A 7 pe hartă”.

”Înțeleg perfect strădaniile colegilor noștri de alianță de a se „lipi” – cu orice preț – de marile proiecte de infrastructură pornite în precedenta guvernare PSD și implementate într-o guvernare în care același PSD conduce ostilitățile la MT: însă aceste încercări politicianiste trebuie să aibă o oarecare doză de onestitate și bun-simț”, se arată într-o postare semnată de Dragoș Benea pe pagina de Facebook a PSD.

Redăm mai jos postarea integral:

  • „ Suntem în coaliție, însă realitatea se cere repusă în drepturi, în conformitate cu istoria faptelor așa cum ele au fost și nu cum doresc unii să le denatureze astăzi, de la Suceava sau, de ce nu, de la Sălaj.
  • Autostrada A7 a fost pusă pe hartă, la propriu, de guvernarea social-democrată (2017/2019), care – în mandatele premierilor Mihai Tudose și Sorin Grindeanu – a pornit proiectarea pe toate tronsoanele și sectoarele acestei autostrăzi.
    Iar acest fapt e verificabil și, totodată, incontestabil!
  • Finalizarea proiectării a permis introducerea A7 în PNRR și valul de licitații din ultimele luni, pentru realizarea propriu-zisă a sectoarelor din autostradă, a căror execuție este încredințată în ordinea adjudecării procedurilor derulate de Ministerul Transporturilor (MT), prin CNAIR. Și acest fapt e la fel de verificabil și de incontestabil.
  • Înțeleg perfect strădaniile colegilor noștri de alianță de a se „lipi” – cu orice preț – de marile proiecte de infrastructură pornite în precedenta guvernare PSD și implementate într-o guvernare în care același PSD conduce ostilitățile la MT: însă aceste încercări politicianiste trebuie să aibă o oarecare doză de onestitate și bun-simț.
  • Altfel, e greu de trecut cu vederea cum aceiași colegi de coaliție au „pus” pe hartă și A8 – „Autostrada Unirii” – care din noiembrie 2018 are lege votată în Parlament dar care a rămas, până în zilele noastre, fără urmări/consecințe, după cum aceiași colegi au „pus” pe hartă și A13 Bacău-Brașov, tocmind un antreprenor care – în anii fatidici 2020 & 2021 – s-a remarcat prin faptul că a proiectat cu frâna de mână trasă, fără ca asta să deranjeze câtuși de puțin pe miniștrii care s-au succedat la cârma Transporturilor.
  • Nu mai amintesc cine s-a aflat la guvernare în 2020 și 2021, cu atât mai puțin cine a condus Ministerul Transporturilor în guvernările PNL și PNL-USR: sunt aceiași care, de la Suceava, au decretat că au „pus” și A7 pe hartă.
  • O întrebare, în loc de încheiere: dacă ați pus A7 pe hartă, cum de ați uitat să proiectați, la regim de autostradă, tronsonul Pașcani – Suceava?”

Context

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, l-a pus la punct pe premierul Nicolae Ciucă miercuri, la finalul unei conferințe desfășurate la Suceava. După ce premierul a făcut câteva referiri la autostrada A7 care leagă Moldova de București, Lucian Bode – fost ministru al Transporturilor – i-a transmis premierului un mesaj ferm.

”Deci, încă o dată: noi am pus A7 pe hartă”, i-a spus Bode lui Ciucă la finalul conferinței de presă, fără să își dea seama că microfoanele din sală au captat replica. Premierul Ciucă nu a avut nici o replică.

Evenimentul s-a produs la Consiliul Județean Suceava, în prezența prim-vicepreședinților PNL Gheorghe Flutur și Rareș Bogdan, care se aflau la aceeași masă.

Disputa între PSD și PNL pe tema autostrăzii A7 are loc pe fondul înmulțirii neînțelegerile la nivel local dintre cele două partide. În mai puțin de o lună, patru conflicte locale au izbucnit la Constanța, Satu Mare, Huedin și Bihor.

Nu e clar la acest moment dacă tensiunile locale dintre PSD și PNL au potențialul de a se generaliza sau sunt cazuri izolate. Certă este însă creșterea numărului de situații conflictuale într-un interval scurt.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed