O nouă victimă la CARACAL? Oasele îngropate de DINCĂ nu sunt ale ALEXANDREI

DIICOT anunță că expertiza medico-legală făcută de Institutul Național de Medicină Legală arată că fragmentele de oase îngropate de Gheorghe Dincă în liziera de lângă Caracal aparțin unei tinere cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani, alta decât Alexandra Măceșeanu.

 

Gheorghe Dincă a mărturisit în cadrul anchetei că a mai ucis o tânără, pe Luiza Melencu (18 ani), dar DIICOT nu indică faptul că oasele ar aparține acesteia.

 

Rezultatele expertizei ADN care urmează să confirme dacă fragmentele de oase aparțin Luizei sau altei fete sunt așteptate la sfârșitul săptămânii.

 

Comunicatul integral al DIICOT:

 

Prin adresa din data de 13.08.2019, Institutul Național de Medicină Legală ”Mina Minovici” a înaintat către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism raportul de expertiză medico-legală antropologică asupra fragmentelor osoase găsite cu ocazia conducerii în teren a inculpatului Dincă Gheorghe la data de 05.08.2019 în zona de lizieră de pădure, amplasată pe terenul Stațiunii de cercetare și dezvoltare agricolă Caracal, indicate de către inculpat ca aparținând victimei majore.

 

Din analiza raportului preliminar de expertiză medico-legală antropologică rezultă că fragmentele osoase examinate provin de la o persoană de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani și că sunt altele decât cele ce s-au individualizat anatomic printre resturile scheletale descoperite în urma percheziției domiciliare efectuate la data de 27.07.2019 la locuința inculpatului Dincă Gheorghe

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed