O pacientă lăsată nesupravegheată a fugit din spital și a fost găsită moartă. La înmormântarea femeii, soțul a murit și el, chiar în cimitir

0

Caz șocant în Bacău. O femeie în vârstă de 76 de ani cu probleme psihice, dusă de urgență la spital de fiica sa, a dispărut în momentul în care a fost lăsată nesupravegheată. Câteva ore mai târziu, femeia a fost găsită moartă în râul Bistrița, iar acum, familia bătrânei face acuzații grave. Fiica acesteia susține că s-a ajuns aici, din cauză că nu a fost lăsată în spital să stea cu mama ei. Tragedia însă nu se oprește aici. La înmormântarea bătrânei, soțul acesteia a făcut infarct și a murit și el, chiar în cimitir, iar fiul celor doi a suferit un accident vascular cerebral. 

„Am pierdut într-o săptămână din cauza unui sistem, am pierdut ambii părinți, nu e ușor”, spune fiica.

Femeia în vârstă de 76 de ani, cu probleme psihice, a fost dusă la Spitalul Județean din Bacău de fiica sa pentru că se simțea rău. Medicii nu au lăsat-o însă în spital pe fată, sub pretextul că însoțitorii nu au voie în interiorul instituției. După ce a fost consultată, bătrâna a dispărut.

Dispariția femeii a fost raportată imediat de angajații spitalului. Aceasta a fost găsită de polițiști abia după câteva ore cu ajutorul camerelor de supraveghere. Bătrâna era însă moartă în râul Bistrița.

Tragedia familiei nu se încheie însă aici. La înmormântare, soțul femeii decedate a făcut infarct și a murit în cimitir. Pe fondul disperării, și fiul lor a suferit un accident vascular cerebral în ziua înmormântării și a fost internat de urgență în spital.

„Polițiștii continuă cercetările în acest caz într-un dosar penal pentru infracțiuni de ucidere din culpă”, a precizat Păduraru Cătălina, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Familia face acum acuzații grave și susține că dacă însoțitorii ar fi fost lăsați în spital nu s-ar fi ajuns la această tragedie. Cazul șocant i-a fost adus la cunoștință și ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.

„Nu cunosc contextul, nu pot să fac aprecieri decât dacă cunosc îndeaproape situația, dar în mod evident este o anumită neglijență care a permis astfel de lucruri, mai ales ca era vorba de o persoană care avea o demență senilă. În mod evident trebuie găzduită într-o zonă care permite supravegherea, care ar fi prevenit o asemenea situație”, a afirmat Alexandru Rafila.

O anchetă a fost deschisă în acest caz. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.