„O parte a ţării va fi izolată”

„Se pleacă de la premise greşite: să închidem calea ferată că nu există trafic“, opinează, la rândul lui, Octavian Udrişte, inginer feroviar.

 

Reţeaua de cale ferată trebuie redusă cu circa 40%, iar o parte din cele 1.100 de gări  din ţară închise, această măsură fiind considerată parte din reforma de care are nevoie sectorul feroviar, susţin autorii Master Planului General de Transport 2014-2020, pus recent în dezbatere publică de Ministerul Transpor­turilor. Astfel, potrivit acestui document, re­ţeaua de cale ferată va fi adaptată la traficul de călători şi la bugetul de reparaţii.

 

„Dimensiunea ac­tuală a reţelei feroviare întâmpină o discrepanţă considerabilă atât faţă de cererea de transport, cât şi faţă de resursele financiare disponibile pentru a o întreţine şi opera. 90% din trafic este suportat de aproximativ 54% dintre rute (63% km-cale). Resursele totale utilizate anual în mod real pentru întreţinere şi reparaţii capitale se situează la un nivel cu 40% mai mic decât nivelul necesar unui regim de întreţinere normal pe întreaga reţea aflată în exploatare şi la mai puţin de 20% faţă de nivelul necesar luând în considerare recuperarea deficitului de reparaţii capitale“, se arată în documentul de sinteză al Master Planului General de Transport, publicat pe site-ul Ministerul Trans­porturilor.

 

România are în prezent 10.800 de kilometri de cale ferată (lungime de exploatare) construiţi înainte de Revoluţie şi un buget pentru reparaţii, în 2014, de 840 de milioane de lei (190 milioane de euro), la fel ca anul trecut. Niciun kilometru nu a mai fost construit în ultimii 25 de ani, iar acum, în loc să se vizeze modernizarea întregii reţele de cale ferată, se plănuieşte desfiinţarea reţelei ce nu generează venituri.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed