O știre regizată la Suceava s-a transformat la Antena 3 în „prigoană religioasă”

Mihai Gâdea a semnalat la Sinteza Zilei, în emisiunea de marți, 5 mai, „câteva abuzuri peste care s-a trecut prea ușor cu vederea” în perioada stării de urgență.

 

Unul dintre ele viza soarta fostului director de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, Daniel Drăgoi, care a declarat că a fost dat afară, cu aproape o lună în urmă, pentru că s-ar fi rugat în genunchi în fața instituției pe care o conducea.

 

E un abuz. Dai afară pe cineva pentru că se roagă? Aceasta mi se pare o prigoană religioasă asupra unui creștin. Asta n-ar trebui să rămână așa. Este unul dintre lucrurile care s-au întâmplat în perioada asta care n-ar trebui să rămână așa. Nu este singurul abuz”, a spus moderatorul, după ce a difuzat un interviu cu Drăgoi în care acesta declara că s-a rugat pentru „ca Dumnezeu să se îndure de Suceava și România”.

 

Și că, apoi, șeful său l-ar fi sunat să-i spună că îi pare rău că trebuie să-l concedieze pentru că imaginile au ajuns la conducerea centrală, la București, și că aceasta din urmă ar fi dispus măsura punitivă.

 

Dar lucrurile n-au stat deloc așa. Fostul șef de la SGA a elaborat un plan cu un fotoreporter sucevean, știind că urmează să fie înlăturat de la conducerea instituției pentru management defectuos. Împreună au regizat momentul rugăciunii. Conducerea Apelor Române a dat publicității imagini de pe camera de supraveghere de la SGA Suceava.

 

Se vede pe imagini cum Drăgoi iese din instituție, îl salută pe fotograf, discută puțin, după care se îndepărtează și se așază în genunchi. Fotograful încearcă să prindă cadrul cel mai bun, cei doi se uită pe display și decid să repete acțiunea.

 

Articolul integral pe PRESS ONE

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed