O tara aflata pe marginea prapastiei, mai profitabila decat aurul

Cel mai mare randament din luna februarie l-a avut bursa grecească, reprezentată de indicele Athex. Acesta a crescut cu circa 22% într-o singură lună, conform unui clasament al celor mai profitabile și neprofitabile investiții realizat de Deutsche Bank.

 

Altfel spus, un investitor care ar fi intrat cu bani pe bursa de la Atena pe 31 ianuarie 2015, și-ar fi crescut suma cu mai bine de 20% doar în luna februarie, putând decide să stea relaxat tot restul anului, comentează publicația Zero Hedge.

 

Totuși, succesul sau eșecul investițiilor în aceste vremuri tulburi depind foarte mult de flerul investitorului, deoarece, dacă ar fi investit pe bursa grecească la începutul lunii ianuarie, până în prezent randamentul ar fi fost ușor negativ, adică ar fi pierdut un mic procent din bani.

 

A doua investiție profitabilă din luna februarie a fost bursa de la Moscova. Indicele Micex al bursei rusești s-a apreciat cu 20% în cea de-a doua lună a anului în curs. Creșterea se menține și în cazul unui investitor care ar fi cumpărat acțiuni pe bursa moscovită la începutul anului și le-ar fi vândut în această perioadă.

 

Pe poziția a treia în clasamentul celor mai performante investiții, realizat de Deutsche Bank, se află petrolul Brent, prețul căruia a avut un salt de 16% în februarie.

 

Totodată, și alți indici bursieri europeni, mai siguri decât piețele de capital din Grecia sau Rusia, au avut creșteri susținute în februarie. Spre exemplu, indicele DAX al bursei de la Frankfurt a crescut cu 6,6%, în timp ce indicele S&P 500 a marcat un randament de 5,7%. Indicele FTSE 100 al bursei londoneze s-a apreciat cu 3,4%.

 

Pe de altă parte, investițiile care au adus cele mai mari pierderi în februarie au fost cele în metale prețioase. Aurul s-a depreciat cu aproximativ 5%, iar argintul cu 3%. Nici pozițiile pe paritățile valutare nu s-au bucurat de profit.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed