O țară europeană își redeschide luni frontierele. Cine va scăpa de carantină

Anunțul a fost făcut de şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto într-o conferinţă de presă susţinută la punctul de trecere a frontierei Roszke, informează Reuters şi MITI, citate de agerpres.

Făcând acest anunţ după ce a discutat cu ministrul sârb pentru integrare europeană Jadranka Joksimovic şi cu liderul Alianţei Maghiarilor din Vojvodina (VMSZ), Istvan Pastor, şeful diplomaţiei ungare a subliniat că redeschiderea frontierelor le va permite familiilor şi comunităţilor locale să se reconecteze, iar relaţiile economice vor avea şi ele de câştigat.

Ungaria a decis să răspundă cu reciprocitate după ce o măsură similară a fost luată de Serbia vineri, a spus Szijjarto, adăugând că pandemia cu noul tip de coronavirus se află sub control în ambele ţări, ceea ce a permis relaxarea restricţiilor.

În ceea ce îi privește pe cetăţenii sârbi şi ungari, aceștia vor putea circula în cele două ţări fără a fi plasaţi în carantină la întoarcere în ţările lor de origine.

Această decizie survine după o redeschidere graduală a altor frontiere ale Ungariei, care permite acum unele deplasări chiar dacă restricţiile nu au fost ridicate în totalitate.

Ungaria a înregistrat până luni 3.756 de cazuri de contaminări şi 491 de decese de COVID-19.

Totodată, Szijjarto a reiterat poziţia fermă a Ungariei conform căreia Serbia îşi are locul în Uniunea Europeană. El a spus că Ungaria va continua să-şi ţină frontierele închise pentru migranţii ilegali, ceea ce constituie piatra de temelie a cooperării ungaro-sârbe.

Ungaria a fost obligată să-şi închidă săptămâna trecută „zonele de tranzit” puternic întărite de-a lungul frontierei sale cu Serbia, după ce Curtea Europeană de Justiţie a decis că această practică este ilegală.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed