O victorie imensă a iranienilor. Poliţia moravurilor a fost desfiinţată

0

Procurorul general al Iranului, Mohammad Jafar Montazeri, a anunţat că Poliţia moravurilor a fost desfiinţată de autorităţile competente, a informat duminică agenţia de presă Isna. „Poliţia moravurilor nu are nimic de-a face cu justiţia”, a spus Montazeri.

„Poliţia moravurilor nu are nimic de-a face cu justiţia şi a fost desfiinţată de cei care au creat-o”, a spus Mohammad Jafar Montazeri, sâmbătă seara, în oraşul sfânt Qom.

Numeroase demonstraţii au avut loc în ultimele săptămâni în ţară, după moartea lui Mahsa Amini, o tânără kurdă iraniană care a dispărut la trei zile după arestarea ei pentru încălcarea codului vestimentar al Republicii Islamice care obligă în special femeile să poarte vălul.
Numărul total al deceselor din timpul protestelor din ultima vreme a ajuns, săptămâna trecută, la 348, potrivit Harana, o agenţie pentru drepturile omului, dar cifrele sunt imposibil de verificat. Cel puţin cinci protestatari au fost până acum condamnaţi oficial la moarte, potrivit centrului media al sistemului judiciar, unul dintre ei pentru că ar fi dat foc unei clădiri guvernamentale.

Mahsa Amini a murit, după ce a fost reținută de Poliţia moravurilor. Ofițerii ar fi bătut-o cu un baston și ar fi lovit-o cu capul de unul dintre vehiculele lor. Poliția a declarat că nu există nicio dovadă de maltratare.

Moartea în custodie a lui Mahsa Amini după arestarea ei în Iran de către poliţia movurilor ar fi legată de o boală a creierului şi nu a fost cauzată de bătăi, potrivit unui raport medical publicat de autorităţile din Republica Islamică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.