Obama va anunţa o nouă strategie pentru relansarea creditării

În alocuţiunea sa săptămânală radiodifuzată, Obama a cerut din nou Senatului să renunţe la spiritul partizan şi să adopte rapid amplul plan de relansare a economiei asupra căruia se va pronunţa săptămâna viitoare.

Totuşi, a atras atenţia preşedintele, "americanii ştiu că va fi nevoie de ani şi nu de luni pentru redresarea economică" a ţării, iar planul de relansare, a cărui primă versiune a fost aprobată miercuri de Camera Reprezentanţilor, nu va fi suficient.

"Secretarul Trezoreriei, Tim Geithner, va anunţa în curând o nouă strategie care va revigora sistemul nostru financiar şi va pune în circulaţie creditele către întreprinderi şi familii", a spus Obama. Este vorba de a-i ajuta pe proprietari să-şi plătească cheltuielile legate de casă şi să permită întreprinderilor să creeze locuri de muncă, a exemplificat Obama fără a divulga însă detalii ale acestui plan. Preşedintele a enunţat numai marile principii ale planului şi a dat de înţeles că va fi însoţit de măsuri care să prevină abuzurile.

"Vom avea grijă ca patronii să nu acapareze fondurile destinate să stimuleze refacerea noastră", a mai spus Obama, după ce joi îşi exprimase indignarea faţă de primele "ruşinoase" pe care societăţile de pe Wall Street au continuat să le acorde angajaţilor lor în 2008, deşi situaţia finanţelor începuse să se deterioreze.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed