OCDE: Economia Greciei se va contracta în 2010 cu 3,5% şi va creşte cu 0,6% în 2011

‘Potrivit estimărilor conservatoare legate de creştere şi rata dobânzii, şi dacă sunt implementate deplin reformele fiscale şi structurale, nivelul datoriei va ajunge la 161% din PIB şi va scădea sub 60% în următoarele două decenii’, se arată într-un raport publicat marţi de OCDE.

De asemenea, instituţia estimează că datoria Greciei va scădea la 100% din PIB în 2035, de la aproximativ 140% din PIB în 2010, dacă Grecia nu va reuşi să-şi îndeplinească obiectivele din programul de privatizare de 50 miliarde de euro. Dacă acest program va avea succes, OCDE prognozează că datoria Greciei va scădea la 60% din PIB în 2035, plafonul fixat de UE.

OCDE recomandă autorităţilor de la Atena să extindă programul de privatizare pentru a reduce povara datoriei publice, să reformeze piaţa muncii şi să acţioneze ‘decisiv’ împotriva evaziunii fiscale.

De asemenea, instituţia estimează că rata şomajului în Grecia va ajunge în 2011 la 16% şi la 16,4% în 2012 iar rata inflaţiei va urca la 2,9% şi apoi va scădea la 0,7%.

Pachetul de asistenţă financiară acordat Greciei va reduce doar puţin datoria ţării şi va dura o generaţie până când datoria va fi scăzută la niveluri mai sustenabile, susţine OCDE.

‘Sprijinul financiar suplimentar acordat Greciei şi extinderea scadenţei împrumuturilor, de către sectorul privat şi cel de stat, va oferi ţării timpul necesar pentru a continua să implementeze reformele fiscale şi structurale, şi ca aceste reforme să-şi arate rezultatele’, se arată în raportul OCDE.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed