Oferta de preluare a Zentiva Bucureşti este pe cale să eşueze (video)

Oferta publică de preluare a Zentiva Bucureşti se derulează pe Bursă de mai bine de o lună.

Mai sunt doar trei zile până la finalizarea acesteia, şi numai 25 mii 866 de acţiuni au fost subscrise, din cele peste 100 de milioane de titluri pe care Sanofi Aventis vrea să le cumpere de la minoritari.

Asta în timp ce, pe piaţa principală, s-au transferat în această perioadă peste 21 de milioane de acţiuni, adică 20% din titlurile pe care francezii speră să le achiziţioneze. Brokerii pun acest interes scăzut din ofertă pe seama preţului de doar 70 de bani. În plus, nici cotaţia din piaţă nu ajută oferta publică de preluare.

Titlurile Zentiva s-au tranzacţionat în ultima lună şi la nivelul de 72 de bani, cu 3% peste preţul din ofertă. Grupul farmaceutic francez Sanofi – Aventis a demarat oferta publică de preluare a companiei farmaceutice Zentiva pe 12 august.

Valoarea ofertei depăşeşte 73 de milioane de lei. Grupul francez vrea achiziţioneze pachetul de acţiuni pe care nu îl deţine în cadrul Zentiva, respectiv 25% din societate. Oferta se încheie pe 22 septembrie.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed