Olguţa Vasilescu CRITICĂ reforma dintr-o țară europeană!

Parlamentul de la Viena a votat o lege care micșorează alocațiile în funcţie de costul vieţii, din țara de origine unde rămân minorii. Ministrul muncii Olguţa Vasilescu a cerut vineri tratament egal pentru toţi angajaţii europeni, relatează Agerpres citând AFP.

 

Într-o scrisoare adresată comisarului european pentru muncă, Marianne Thyssen, Olguţa Vasilescu arată că “poziţia constantă a României este că muncitorii europeni beneficiază de tratament egal în statele membre (ale Uniunii Europene – n. red.) unde muncesc”.

 

Proiectul austriac prevede adaptarea alocaţiilor familiale la costul vieţii din ţările unde trăiesc copiii angajaţilor. Reforma, criticată de Comisia Europeană, ar putea duce la scăderea de la 172 de euro la 85 de euro a alocaţiei pentru copiii din România ai căror părinţi muncesc în Austria. Ar putea fi afectaţi aproape 150.000 de copii, dintre care mulţi sunt români.

 

În prezent, ajutoarele sociale acordate angajaților străini pot ajunge la 233 de euro pe lună pentru un copil. Guvernul de la Viena, consideră însă că suma este disproporţionată, în raport cu preţurile şi salariile, din unele ţări vecine. Prin urmare, conform noii legi, alocaţia plătită pentru un minor de trei ani, de exemplu, va coborî la 85 de euro, dacă acesta trăieşte în România. În schimb, suma va creşte, pentru copiii din ţările cu un cost al vieţii mai ridicat, cum este de pildă, Olanda.

 

Măsura a fost promisă în campania electorală de guvernanţii austrieci şi ar putea asigura Austriei economii de peste 100 de milioane de euro pe an.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed