Oltchim a intrat în insolvenţă

Pe rolul Tribunalului Vâlcea – Secţia a II a Civilă, la data de 25 ianuarie 2013 s-a înregistrat cererea formulată de SC OLTCHIM SA, având ca obiect ‘Faliment’- art. 27, alin.5, din Legea 85/2006, cu prim termen de judecată la data de 30 ianuarie 2013, cauza fiind înregistrată sub nr. dosar 887/90/2013″.

 

Premierul Victor Ponta a discutat cu oficialii FMI despre situaţia combinatului Oltchim, iar principala variantă luată în calcul a fost intrarea companiei în insolvenţă ca soluţie ulterioară pentru privatizarea mai uşoară a societăţii, proces care să presupună şi disponibilizări.

 

Administrator judiciar a fost numit Gheorghe Piperea. În continuare, masurile imediate sunt închiderea tuturor conturilor bancare în favoarea contului bancar unic de insolvenţă, apoi toate executările silite vor fi suspendate, iar creanţele vor fi îngheţate.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed