Oltchim încheie 2009 cu o pierdere de 210 mil. lei

Compania a înregistrat în 2008 o cifră de afaceri de 1,946 miliarde lei şi pierderi de 234 milioane lei.

Veniturile totale au scăzut anul trecut cu 45%, la 1,095 miliarde lei (258,5 milioane euro), faţă de valoarea din 2008, de 2,011 miliarde lei, potrivit informaţiilor financiare preliminate remise, vineri, Bursei de Valori Bucureşti. Din activitatea de exploatare, compania a avut venituri de 1,067 miliarde lei (252 milioane euro), cu 45% sub suma din anul precedent, de 1,953 miliarde lei.

Cheltuielile totale au însumat 1,305 miliarde lei (308 milioane euro), fiind cu 42% mai reduse decât în 2008, când Oltchim a avut costuri de 2,245 miliarde lei. Pe partea de exploatare, compania a avut cheltuieli de 1,167 miliarde lei (275,5 milioane euro), valoare cu 42% sub nivelul din anul anterior, de 2,03 miliarde lei.

Astfel, din activitatea de exploatare, Oltchim a înregistrat pierderi de 99,4 milioane lei (23,4 milioane euro), cu 29% mai mari decât rezultatul negativ din 2008, de 77,1 milioane lei.

Compania nu a dat informaţii despre factorii care au influenţat indicatorii financiari.

Cifra de afaceri a scăzut în intervalul octombrie – decembrie 2009 cu 17%, la 285,3 milioane lei, faţă de 343 milioane lei în trimestru patru din 2008. La sfârşitul primelor nouă luni de anul trecut, Oltchim avea o cifră de afaceri de 792,1 milioane lei, valoare de două ori mai redusă comparativ cu suma din acelaşi interval din 2008, de 1,603 miliarde lei.

În ultimul trimestru din 2009, Oltchim a înregistrat pierderi de 37,3 milioane lei, cu mult mai reduse comparativ cu rezultatul negativ din aceeaşi perioadă a anului 2008, de 206,3 milioane lei. La sfârşitul lunii septembrie din 2009, compania avea pierderi de 172,5 milioane lei, de peste şase ori mai mari decât în aceeaşi perioadă din 2008, de 27,6 milioane lei.

La finele anului trecut, compania avea datorii de 1,889 miliarde lei, în creştere cu 10% comparativ cu valoarea de la 31 decembrie 2008, de 1,708 miliarde lei.

Pe de altă parte, creanţele au scăzut cu 15%, la 200,3 milioane lei, faţă de suma pe care o avea de recuperat la sfârşitul anului 2008, de 237,1 milioane lei.

În luna decembrie a anului trecut, directorul general al combinatului, Constantin Roibu, spunea că Oltchim va trece pe profit în 2010, cu un câştig de 5-10 milioane euro, în urma preluării activelor de petrochimie de la Arpechim.

Olchim are un capital social de 34,3 milioane lei, divizat în 343 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei. Compania este controlată de stat, care deţine prin Ministerul Economiei 54,79% din titluri, în timp ce firma germană PCC, are aproape 12,16% din acţiuni.

Preţul titlurilor Oltchim a crescut în şedinţa bursiersă de joi cu 0,93%, la 0,216 lei, iar la această cotaţie, compania are o capitalizare de 74 milioane lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed