OMV Petrom: Sancţiunile împotriva Rusiei şi contrasancţiunile emise de Rusia ar putea duce la perturbări în lanţurile globale de aprovizionare şi la penurie de produse energetice, ceea ce ar genera creşteri ale costurilor operaţionale

”OMV Petrom continuă să monitorizeze îndeaproape războiul existent dintre Rusia şi Ucraina şi orice sancţiuni şi contrasancţiuni suplimentare care decurg din acesta. Societatea analizează în mod regulat impactul potenţial asupra sferei sale de activitate. Întreruperile continue şi/sau intensificate în fluxurile de mărfuri ruseşti dinspre Rusia către Europa ar putea determina creşteri suplimentare ale preţurilor energiei în Europa care au crescut din nou în al treilea trimestru din 2022. Sancţiunile impotriva Rusiei şi contrasancţiunile emise de Rusia ar putea duce la perturbări în lanţurile globale de aprovizionare şi la penurie, de exemplu, de produse energetice, materii prime, produse agricole şi metale, conducând, în consecinţă, la creşteri şi mai mari ale costurilor operaţionale. OMV Petrom continuă să monitorizeze îndeaproape evoluţiile şi să evalueze în mod regulat impactul asupra fluxului de trezorerie şi a lichidităţii grupului. OMV Petrom răspunde situaţiei cu măsuri ţintite pentru a proteja stabilitatea economică a societăţii, precum şi aprovizionarea în siguranţă cu energie. Contextul geopolitic determinat de conflictul existent dintre Rusia şi Ucraina nu a avut un impact negativ semnificativ asupra situaţiilor financiare interimare consolidate simplificate la 30 septembrie 2022. Acest lucru s-a datorat preţurilor excepţional de mari ale mărfurilor şi a fost susţinut de poziţia noastră de capital de-a lungul lanţului valoric. Cu toate acestea, am fost deja martori la anumite intervenţii în sfera de reglementare, vizând preţurile ridicate ale mărfurilor, cu aplicabilitate pentru perioade limitate de timp”, se arată în raportul companiei.

Acesta arată că izbucnirea globală a pandemiei COVID-19 continuă să aibă un impact major asupra evoluţiei economiei globale. Creşterea numărului de cazuri de COVID-19 din întreaga lume ca urmare a apariţiei unor noi variante ale virusului, combinată cu întreruperi în lanţurile de aprovizionare, inflaţia ridicată a preţurilor şi creşterea ratelor dobânzilor ar putea duce la o deteriorare semnificativă a creşterii economice.

De asemenea, pentru acest an, OMV Petrom preconizează că preţul mediu al ţiţeiului Brent va fi peste 100 dolari/baril (în 2021: 71 dolari/baril).

Marja de rafinare este estimată a se situa peste 15 dolari/bbl (2021: 5,5 dolari/bbl). Cererea de produse petroliere în comerţul cu amănuntul se preconizează a fi relativ stabilă; estimăm că cererea pentru gaze naturale şi electricitate va fi mai mică decât în 2021.

Valoarea investiţiilor este estimată să crească la circa 4 miliarde lei, în funcţie de climatul investiţional (2021: 2,8 miliarde lei). Pe partea de explorare&producţie, sunt planificate investiţii de circa 2,6 miliarde lei (2021: 2 miliarde lei): forarea a circa 60 de sonde noi şi sidetrack-uri şi realizarea a circa 600 de reparaţii capitale (2021: 36 de sonde noi şi sidetrack-uri; 695 de reparaţii capitale).

OMV Petrom estimează vânzări totale de gaze naturale mai mici faţă de 2021 (2021: 49 TWh), în principal din cauza surselor de aprovizionare reduse. Producţia totală netă de energie electrică e prognozată să fie mai mare faţă de 2021 (2021: 4,8 TWh).

Privind Neptun Deep, asumând că toate condiţiile prealabile sunt îndeplinite, inclusiv clarificările la Legea Offshore, decizia finală de investiţie este estimată pentru mijlocul anului 2023.

OMV Petrom are ca ţintă reducerea intensităţii emisiilor de carbon cu 30% până în 2030 faţă de 2019 (2021: -10% faţă de 2019).

Pe partea de mobilitate alternativă, peste 100 de puncte de reîncărcare vor fi instalate până la finalul anului 2022.

Producţia de gaze a companiei a scăzut cu 8% în primele nouă luni, la 2,59 miliarde metri cubi. Producţia totală de hidrocarburi a scăzut cu 9% în primele nouă luni, la 32,63 milioane barili echivalent petrol.

Profitul net al OMV Petrom a crescut de 446%, la 9,156 miliarde lei, de la 1,676 miliarde lei la finalul lunii septembrie 2021. Veniturile din vânzări au urcat cu 160%, la 44,24 miliarde lei.

Numărul angajaţilor grupului a scăzut cu 5%, la finalul lunii septembrie, la 7.768 salariaţi.

Datoriile totale la 30 septembrie 2022 au crescut cu 2,472 miliarde lei comparativ cu 31 decembrie 2021. Creşterea datoriilor pe termen scurt a fost determinată, în mare parte, de efectul combinat generat de datoriile mai mari privind instrumentele derivate, de recunoaşterea obligaţiei OMV Petrom către acţionari în urma subscrierilor acestora în luna septembrie în cadrul procesului de majorare a capitalului social, de datoriile mai mari cu impozitul pe profit, de datoriile mai mari în legătură cu taxele specifice industriei energetice şi de nivelul mai ridicat al provizioanelor. În plus, datoriile comerciale au crescut ca urmare a achiziţiilor mai mari. Creşterea datoriilor pe termen scurt a fost parţial contrabalansată de scăderea datoriilor pe termen lung, determinată mai ales de revizuirea provizioanelor privind obligaţiile cu dezafectarea şi restaurarea, în mare parte în urma creşterii ratei nete de actualizare.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed