OPEC+ menţine pactul care prevede creşterea treptată a producţiei de petrol; preţurile petrolului au atins maxime ale ultimilor trei ani

0

Marii producători de petrol ”au reconfirmat planul de ajustare a producţiei”, a anunţat grupul într-un comunicat după discuţiile ministeriale desfăşurate online, referindu-se la acordul anterior potrivit căruia în luna noiembrie vor creşte livrările cu 400.000 de barili de petrol pe zi.

Preţul petrolului Brent a urcat peste 81 de dolari pe baril în urma informaţiei că grupul menţine planul de creştere treptată a producţiei, în loc să suplimenteze oferta.

”Vom monitoriza situaţia, după cum ştim cererea scade de obicei în trimestrul patru”, a declarat premierul rus Alexandr Novak după discuţii, adăugând că în opinua sa piaţa este acum echilibrată.

O sursă din cadrul OPEC+ a declarat înainte de reuniunea de luci cp grupul a fost supus presiunilor de a majora producţia mai rapid, dar a adăugat:”Ne temem de valul patru de corona, nimeni nu vrea să facă mişcări mari”.

Grupul a convenit în iulie că crească lunar livrările cu 400.000 de barili de petrol pe zi, cel puţin până în aprilie 2022, pentru a elimina reducerile actuale al producţiei, de 5,8 milioane de barili pe zi.