Opozanții lui Putin au scăpat cu amenzi. ”Țarul” nu mai îndrăznește să-i aresteze?

Mai mulţi oficiali aleşi din Rusia au fost convocați de poliţie după ce au cerut demiterea preşedintelui rus Vladimir Putin, conform CNN.


Într-o manifestare rară de disidenţă în ţară, deputaţii locali din municipalitatea Smolninskoye din zona Sankt-Petersburg au făcut apel la Duma de Stat să-l destituie pe preşedinte, pentru ceea ce ei au numit ”crime de înaltă trădare”.

Autorul apelului, Dmitri Paliuga, a postat-o pe Twitter, susţinând că Putin a fost responsabil pentru „(1) decimarea tinerilor bărbaţi ruşi apţi, care ar fi mai utili pe piaţa muncii decât în armată; (2) recesiunea economică şi exodul intelectualilor (3) expansiunea NATO spre est, inclusiv adăugarea Finlandei şi Suediei pentru a-şi „dubla” graniţa cu Rusia; (4) efectul invers al „operaţiunii militare speciale” din Ucraina.”

Paliuga şi colegul său deputat Nikita Iuferev au postat ulterior pe Twitter o somaţie emisă de poliţia din Sankt Petersburg pentru „discreditarea instituţiilor de stat”.

Ulterior, Paliuga a anunţat că doi dintre cei patru adjuncţi chemaţi au fost eliberaţi de poliţie şi toţi urmează să primească amenzi.
Kremlinul a încercat să înăbuşe orice critică la adresa invaziei sale în Ucraina.
După ce a lansat o invazie la scară largă la sfârşitul lunii februarie, guvernul rus a acţionat rapid pentru a opri presa liberă din Rusia şi a introdus o nouă lege care a impus sancţiuni penale severe pentru răspândirea de informaţii „false”.

Potrivit OVD-Info, un grup independent care urmăreşte detenţiile în Rusia, 16.437 de persoane au fost arestate sau reţinute în Rusia, pentru activism împotriva războiului, de la începutul invaziei în Ucraina.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed