x


  • EUR
    4.8736
    USD
    4.1619
string(16) "instant-articles"

OPOZANTUL lui PUTIN, fotografiat în picioare! ”Am fost tehnic în viaţă”

Alexei Navalnîi s-a ridicat din pat şi spune că este pe drumul cel bun.

Autor: Mihai Voican | Sursa: G4MEDIA | Publicat: 19.09.2020, 14:27

Disidentul rus Alexei Navalnîi a postat o poză pe Facebook care îl surprinde coborând singur scările spitalului din Berlin în care este internat, spunând că face progrese semnificative spre însănătoşire, deşi drumul va fi lung.

 

Navalnîi a ajuns într-un spital din Rusia în 20 august în comă, după ce a fost otrăvit. Câteva zile mai târziu a fost adus la un spital din Germania, iar în 7 septembrie a ieşit din comă.

 

Sâmbătă, Navalnîi a oferit o descriere mai largă asupra stării sale actuale. „Este un drum clar deja, deşi nu va fi unul scurt. Problemele cu care mă confrunt, precum faptul că telefonul e la fel de inutil când îl ţin în mână precum o piatră sau că e un eveniment în sine să-mi torn singur un pahar de apă, sunt nimicuri”, a scris disidentul, pe Facebook.

 

El explică faptul că, până de curând, nici nu reuşea să recunoască oamenii din jurul lui şi nu putea să vorbească.

 

„În fiecare dimineaţă venea un doctor la mine şi îmi spunea: Alexei, am adus o planşă, hai să încercăm să scriem un cuvânt pe ea. Eram disperat, pentru că deşi înţelegeam în linii mari ce voia doctorul, nu ştiam de unde să găsesc cuvintele. Unde îmi apar în cap? Unde să găsesc un cuvânt şi cum să-l fac să aibă o semnificaţie?”, continuă el.

 

El adaugă că nici nu ştia cum să-şi exprime această disperare, aşa că pur şi simplu stătea pe patul de spital şi tăcea.

 

„Acum sunt un tip al cărui picioare tremură când urcă scările, dar se gândeşte: Oh, asta e o scară! Urc-o! Poate ar trebui să caut un lift”. Înainte de asta, doar aş fi stat acolo, holbându-mă în gol”, scrie Navalnîi.

 

Disidentul susţine că mai sunt multe probleme de rezolvat, dar le mulţumește doctorilor din Berlin care i-au rezolvat principala problemă.

 

„M-au transformat dintr-o <<persoană tehnic în viaţă>> în cineva care are toate şansele să redevină cea mai înaltă formă de viaţă din societate – o persoană care poate să se uite rapid pe un cont de Instagram şi fără ezitare să ştie unde să dea like-uri”, glumeşte el.

 

Un purtător de cuvânt al disidentului a anunţat că Navalnîi face deja planuri pentru revenirea în Rusia.

 

Susţinătorii lui Navalnîi au publicat o înregistrare video în care explică faptul că urme de la agentul neurotoxic de tip Noviciok identificat în Germania ca otrava folosită împotriva opozantului au fost depistate într-o sticlă pe care ei au găsit-o în camera sa de hotel, în ziua incidentului, la sfârşitul lunii august, la Tomsk, în Siberia.

 

Ei au explicat că au luat această sticlă şi alte indicii şi le-au dus în Germania, unde a fost spitalizat adversarul Kremlinului, deoarece erau convinşi că autorităţile ruse nu vor face o anchetă.