ORBAN a invocat ”greaua moștenire”! ”Dacă nu intervenim, autoritățile trebuie să dea banii înapoi”

„Sigur că vor continua PNDL-rile. Am văzut nişte fake news lansate de adversarii noştri politici. Este adevărat că este în curs de rezolvare o problemă de suplimentare a bugetului pentru PNDL, în cadrul bugetului Ministerului Dezvoltării. Problemă pe care o vom rezolva”, a declarat Ludovic Orban, întrebat vineri dacă vor fi suspendate programele.

 

CEZ pleacă din România! Vine MIRA, parte a unei companii australiene de top

 

Chestionat dacă va exista anul viitor şi un PNDL 3, premierul a răspuns: „Întâi să finalizăm PNDL 1 şi PNDL 2. Suntem în pregătire pentru un program naţional de dezvoltare locală, dar vrem să fie realizat după ce ştim cu precizie ce tipuri de proiecte vor fi finanţate din bugetul UE 2021-2027 şi de asemenea din Programul naţional de Rezilienţă şi Recuperare. În momentul în care vom ştii foarte clar ce proiecte de investiţii ale autorităţilor locale vor fi finanţate prin cele două surse venite de la bugetul UE , vom face complementar un PNDL 3, dar repet, după ce se termină PNDL 1 şi PNDL 2 sau măcar se apropie lucrările de final”.

 

E vremea ”EPURĂRILOR” politice! Lista starurilor care nu vor intra în viitorul PARLAMENT

 

„În materie de PNDL 1, care a fost administrat aproape integral de guvernele PSD, şi astăzi există aproape 1.000 de proiecte nefinalizate. Aici va trebuie să intervenim cu un act normativ, pentru că dacă nu intervenim cu un act normativ, autorităţile locale care au beneficiat de finanţare pe PNDL 1, dar nu au procesele verbale de recepţie la terminarea lucrării, gata până în 31 decembrie, trebuie să ramburseze toţi banii pe care i-au primit către Guvern. Aici o să venim cu un act normativ astfel încât să prelungim cu un an de zile termenul de finalizare a lucrărilor din PNDL 1. Pe PNDL 2 încercăm să gestionăm lucrurile de asemenea natură încât să ne apară minime întârzieri, aşa cum au apărut în derularea PNDL 1, întârzieri care au generat blocaje, retragerea constructorilor de pe lucrări şi situaţia care există astăzi în care sunt aproximativ 1.000 de proiecte care nu sunt finalizate”, a completat Orban.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed