x


  • EUR
    4.8704
    USD
    3.9791
string(7) "energie"

ORBAN, anunț de ULTIMĂ ORĂ despre soarta reactoarelor de la Cernavodă

Premierul Ludovic Orban anunţă că Acordul Interguvernamental între SUA şi România în domeniul cooperării nuclear-civil a primit avizul Comisiei Europene.

Autor: Money.ro | Sursa: Money.ro | Publicat: 20.11.2020, 15:11

 

”Domnul ministru al Economiei, Virgil Popescu, m-a informat că Acordul Interguvernamental între SUA şi România în domeniul cooperării nuclear-civil a primit avizul Comisiei Europene, ceea ce înseamnă că prin această avizare practic a proiectului nostru de acord putem spune că suntem mai aproape de construcţia reactorului 3 şi 4 de la Cernavodă cu parteneri strategici Statele Unite şi cu parteneri din Uniunea Europeană. Suntem foarte fericiţi că am primit acest acord din partea Directoratului de energie al Comisiei Europene care, iată, ne va permite să semnăm acordul în formă definitivă şi să pornim toate demersurile pentru contrucţia reactorului 3 şi 4 de la Cernavodă”, a anunţat premierul Ludovic Orban, vineri, la Rădăuţi.

 

2020, noiembrie. Temutul virus HIV/SIDA stă să cadă pe locul doi. SARS-CoV 2 îl depășește

 

 

La începutul lunii octombrie a acestui an, România şi Statele Unite ale Americii au parafat un Acord Interguvernamental extins care permite cooperarea în ceea ce priveşte domenii de importanţă pentru România, cum ar fi proiectul Unităţilor 3 şi 4 ale Centralei Nuclearo-electrice de la Cernavodă, retehnologizarea Unităţii 1, precum şi cooperare pe diverse paliere în domeniul nuclear civil din România.

 

Scopul Acordului Interguvernamental este dezvoltarea programului nuclear civil din România prin asigurarea expertizei tehnice, de reglementare, securitate şi siguranţă nucleară şi, implicit, întărirea securităţii, diversităţii, siguranţei în exploatare şi stabilităţii energetice şi de mediu ale României, obiective asociate şi proiectelor de investiţii ale SNN, retehnologizarea Unităţii 1 şi extinderea capacitatii CNE Cernavodă.

 

Ludovic Orban s-a răzgândit?! GATA cu PSD-ul. Alegerile parlamentare vor fi diferite

 

 

 

Acordul acoperă  mai multe arii de cooperare, printre care: Proiectul Unităţilor 3 şi 4, retehnologizarea Unităţii 1, cooperare în diferite domenii, precum reglementare, schimburi între laboratoare de cercetare şi universităţi, pregătire personal, cercetare şi dezvoltare.

 

Adiţional proiectelor actuale, Reactoarele 3 şi 4 şi Retehnologizarea Unităţii 1 CNE Cernavodă, Acordul prevede şi cooperarea pe termen lung şi foarte lung prin posibilitatea dezvoltării reactoarelor modulare mici în România, pe un amplasament care urmează a fi stabilit, în vederea asigurării în viitor a flexibilităţii şi scalabilităţii tehnologiilor nucleare.