Orban: Coaliţia de guvernare este într-o pauză de luptă / Liderul PNL vorbeşte despre efectele negative ale crizei politice: Investitorii se gândesc de şapte ori, ca să nu zic că e şi posibil să şi fugă unii / Ne împrumutăm cel mai scump din ţările UE

Orban a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă Guvernul poate lua decizii precum testarea sau vaccinarea obligatorie a anumitor categorii fără a exista o decizie a coaliţiei în acest sens.  

“Acum coaliţia de guvernare este într-o pauză de luptă. Fiecare zi care trece în care România este afectată de această criza politică produce efecte extrem de negative asupra României. În planul imaginii  externe, imaginea României este şifonată, toată lumea se întreabă ce e cu criza asta politică, investitorii se gândesc de şapte ori dacă să mai investească în România, ca să nu zic că e şi posibil să şi fugă unii, să şi plece unii dintre investitori. Agenţiile de rating, aţi văzut poziţia agenţiei Fitch şi a agenţiei Standard and Poor’s, deci creem premise pentru scăderea ratingului, pentru pierderea ratingului. Şi aşa ne împrumutăm cel mai scump din ţările UE, cu 3,74, asta ne-ar mai lipsi acum să se ia o decizie la nivelul agenţiilor de rating în cursul evaluării să pierdem din rating”, a afirmat Orban. 

El a precizat că această criză politică a afectat şi cursul de schimb.  

“Evident, se vede că această criză politică a afectat cursul de schimb, în ciuda intervenţiilor masive ale BNR leul a scăzut o bună perioadă de timp, deci efectele sunt extrem de negative, trebuie soluţionată criza cât mai repede”, a explicat liderul PNL. 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed