ORBAN, contrazis! GAURA de la FINANȚE este mult mai mare

Ludovic Orban a dezvăluit, miercuri, de la Ministerul Finanțelor, că în bugetul țării există o gaură de 11 miliarde de lei însă această afirmație a fost contrazisă de Iancu Guda, președintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari. Conform analistului, această gaură este mult mai mare.
”Execuția bugetara arată venituri realizate sub cele planificate de 2,8 miliarde de lei (trimestrul I), 6,1 miliarde de lei (trimestrul II) și 12,7 miliarde de lei (trimestrul III), deci aproape 22 miliarde de lei este gaura cauzată de veniturile nerealizate. Cheltuielile nu au fost corectate proporțional la rectificările bugetare. De aceea, “gaura” totală este și mai mare… În condițiile în care avem creștere economică și investiții publice minime ale ultimului deceniu (doar 1,2% din PIB), consider că “gaura completă” care trebuie considerată este cea a deficitului fiscal de 27 miliarde de lei (la primele 9 luni). Deficitul trebuie admis doar în cazuri excepționale (recesiune, pe fondul creșterii investițiilor). Deci, atenție la numărat “găurile” și inspirație la găsirea celor mai înțelepte soluții, prin tratarea cauzelor de mai jos (nu a efectelor)”, spus Guda.

 

Analistul spune că s-a ajuns aici din mai multe motive. Unul dintre aceste este că veniturile fiscale au fost de doar 48% din veniturile publice, ceea ce reflectă economia subterană record. /eniturile cu caracter fiscal reprezinta preleari le!aledin eniturile create de unitatile economice si populatie( inclusi in le!atura cu detinerea decatre acestia a unor aeri sau proprietati impozabile si se concretizeaza in:– impozite( ta+e si contributii directe( in cazul carora suportatorul real este considerat a fiinsusi subiectul lor– impozite si ta+e indirecte( in cazul carora suportatorul real nu coincide cu subiectul platitor(datorita fenomenului financiar de repercursiune./eniturile cu caracter fiscal reprezinta preleari le!aledin eniturile create de unitatile economice si populatie( inclusi in le!atura cu detinerea decatre acestia a unor aeri sau proprietati impozabile si se concretizeaza in:– impozite( ta+e si contributii directe( in cazul carora suportatorul real este considerat a fiinsusi subiectul lor– impozite si ta+e indirecte( in cazul carora suportatorul real nu coincide cu subiectul platitor(datorita fenomenului financiar de repercursiune.Veniturile fiscale sunt de două tipuri, fiind percepute: impozite, taxe şi contribuţii directe, în cazul cărora suportatorul real estevconsiderat a fi însuşi subiectul lor; impozite şi taxe indirecte, în cazul cărora suportatorul real nu coincide cuvsubiectul plătitor. De asemenea, cheltuieli cu salariile în sectorul public și cu ajutoare sociale reprezintă de 70% din veniturile publice, adică maximul din istoria noastră și din UE. În plus, investițiile publice au fost de doar 1,2% în PIB,  minimul ultimului deceniu. Totodată, statul a împovărat cumplit sectorul privat, ajungându-se la situația în care un un angajat susține 1,6 pensionari și angajați la stat (maximul din UE)

 

„Aşa cum am avertizat de cel puţin un an, este clar că starea finanţelor este foarte proastă. De altfel, se vede în cifrele oficiale publicate, respectiv la execuţia pe 9 luni, cu un deficit de 2,6% comparativ cu cel de anul trecut, aceeaşi perioadă, care era de 1,6%. De asemenea se vede clar că nu a fost îndeplinit planul la încasări în materie de colectare, unde avem un minus de 11 miliarde. De asemenea, pe colectarea contribuţiilor se înregistrează un minus de peste un miliard. Atât bugetul de stat, cât şi cel al asigurărilor sociale de stat şi al sănătăţii înregistrează un deficit”, a declarat Orban,

 

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed