ORBAN, declarație de ULTIMĂ ORĂ despre creșterea pensiilor

0

Ludovic Orban a declarat, luni, că pensiile nu pot fi crescute „aşa din pix”, criticând populismul şi declaraţiile partidelor de stânga. Premierul susţine că majorarea pensiilor trebuie să aibă la bază politici de dezvoltare şi de susţinere a investiţiilor.

 

Şeful Executivului a vorbit despre creşterea pensiilor în discursul pe care l-a susţinut la Adunarea Membrilor Coaliției pentru Dezvoltarea României.

 

„Nivelul pensiilor, în ciuda populismelor şi spuselor partidelor de stânga că pensiile pot că crească aşa din pix, nu există decât două soluţii reale de creştere a pensiei ca putere de cumpărare: creşterea numărului de angajaţi şi creşterea salariului mediu care nu se bazează decât pe politici de dezoltare, pe investiţii, pe creşterea competitivităţii companiilor”, a declarat Ludovic Orban.

 

Premierul a menţionat că nimeni nu „şi-ar fi imaginat de la instalarea Guverului în 4 noiembrie ca, în loc de ne ocupăm de debirocratizare, digitalizare, susţinerea investiţiilor şi tot ceea ce înseamnă un parteneriat serios pentru dezvoltarea României că o să ne confruntăm cu epidemie, criză economică, secetă şi acum au mai venit şi inundaţii”.

 

„Am intrat în an electoral şi din păcate aproape toate partidele parlamentare au o conduită care este dictată strict de interese electorale şi nu de obiective importante pentru România”, a menţionat şeful Executivului.

 

Ludovic Orban, despre creşterea deficitului. „Cum să nu-ţi crească deficitul atunci când îţi scad încasările”

 

De asemenea, Ludovic Orban a precizat că deficitul în creștere se datorează scăderii încasărilor la bugetul de stat și crizei economice din acest an.

 

„Asta trebuie să înțeleagă toți, suntem pe propriile picioare. Dacă vă uitați, vedeți că a crescut deficitul. Păi cum să nu-ţi crească deficitul atunci când îţi scad încasările şi în acelaşi timp tu ai nevoie să aloci resurse importante pentru susţinerea companiilor, pentru susţinerea angajaţilor şi pentru asigurarea unui obiectiv pe care l-am urmărit ca un fir roşu, obiectivul de a asigura lichidităţi companiilor. Uitaţi-vă şi comparaţi cu alte guverne (…) Rambursările de TVA, comparaţi cifrele din 2020 cu cifrele din 2019. Şi în 2019 eram pe o prezumată creştere economică de peste 5 la sută, iar în 2020 am fost confruntaţi cu o criză”, a afirmat premierul.