Orban, despre purtarea măștii: Oamenii nu s-au născut cu cravata la gât sau purtând pantofi cu toc

„Nu cred că noi restricții trebuie impuse, dimpotrivă, trebuie o permanentă acțiune de dialog, de informare, astfel încât oamenii să înțeleagă că ei sunt cei care trebuie să se protejeze și mai ales să îi protejeze și pe cei din jur”, a spus premierul

Orban a precizat că s-ar bucura să se găsească cât mai curând un vaccin, dar până când acest lucru se va întâmpla, va trebui ca oamenii să poarte mască, să se dezinfecteze, să se spele pe mâini mai des, să renunțe la gesturile de prietenie și de afecțiune față de cei apropiați.

În privința purtării măștii, premierul Ludovic Orban a făcut și niște comparații legate de adaptabilitate.

„Cred că omul nu s-a născut cu cravata la gât, de exemplu. Cu toate acestea, ne-am obișnuit cu cravata la gât. Omul nu s-a născut încălțat, cu toate acestea mă uit și acum pe gazon la pantoful cu toc cui. Omul s-a obișnuit cu astfel de lucruri și cred că adaptabilitatea noastră e cea care trebuie să genereze resortul de evoluție și de mișcare într-o direcție care mi se pare firească și normală”, a explicat Orban.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed