Orban, mesaj emoționant de Ziua Românilor de Pretutindeni: Este dovada clară că România rămâne locul lor de suflet

”Faptul că peste un milion dintre românii care studiau, munceau şi trăiau în afara graniţelor au ales să revină acasă, atunci când criza sanitară ne-a încercat pe toţi, este dovada clară a faptului că România rămâne locul lor de suflet, unde le putem oferi şansa de a-şi construi viitorul. Am apreciat că este responsabilitatea autorităţilor statului să le ofere oportunităţi pentru ca tot mai mulţi să rămână acasă. La nivelul Guvernului avem în vedere noi măsuri care să îi determine să-şi pună în valoare aici, în ţară, expertiza şi experienţa acumulate în străinătate. Este în beneficiul tuturor să construim împreună România europeană, ţară în care sunt apărate şi garantate libertăţile şi drepturile cetăţenilor şi care oferă fiecăruia şanse la o viaţă mai bună şi la prosperitate”, afirmă Orban, potrivit news.ro.

El precizează că, în pofida distanţei fizice care ne desparte şi a regulilor pe care trebuie să le respectăm pentru protejarea sănătăţii noastre, a tuturor, perioada grea pe care o parcurgem ”a dovedit din nou că suntem uniţi şi, cum spune românul, ”sângele apă nu se face”„.

”Fie că ne referim la comunităţile pe care circumstanţele istorice nedrepte le-au despărţit de ţară sau la cele ale românilor care au ales să studieze, să muncească şi să trăiască peste hotare, opţiunea noastră a fost limpede în favoarea sprijinirii românilor de pretutindeni. Am considerat de datoria Guvernului să-i susţinem în mod concret pe fraţii noştri de peste Prut în lupta cu pandemia COVID-19. Totodată, am alocat resurse, încă de la începutul mandatului, pentru iniţiativele menite să contribuie la păstrarea identităţii, tradiţiilor şi culturii românilor din comunităţile istorice, dar şi din cele  recent formate. Indiferent pe ce meleaguri de află, comunităţile de români din afara graniţelor întregesc cu mândrie neamul şi naţiunea română„, declară premierul.

”Poporul român are nevoie de toţi fii săi, indiferent în ce colţ al lumii se află”, conchide Orban.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed