Orban: Ne vom lupta ca raportul privind proiectul de rectificare bugetară să fie retrimis la comisii. Dacă va fi adoptat de Parlament, îl vom ataca la CCR

„Ne vom lupta să nu fie adoptat raportul în plen. Le mulţumesc PMP, USR, minorităţilor care nu au participat la masacrul finanţelor publice. Ne vom lupta pentru retrimiterea la comisii a raportului. În cazul în care va fi adoptat, îl vom ataca la CCR, acest proiect care duce România în faliment”, a afirmat miercuri Ludovic Orban.

Comisiile reunite pentru buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au adoptat miercuri raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege care aprobă rectificarea bugetară pe acest an. Amendamentul PSD prin care este abrogată majorarea punctului de pensie cu 14% şi rămâne forma în vigoare de creştere a acestuia cu 40% a fost adoptat de comisii. Punctul de pensie era planificată să fie crescut, de la 1 septembrie la 1.442 lei, însă amendamentul PSD prevede că valoarea punctului de pensie va fi menţinută, cum e în prezent prevăzut de lege, la 1.775 lei.

Marcel Ciolacu a anunţat că miercurea viitoare va propune birourilor permanente reunite să fie convocat un plen reunit al Parlamentului pentru a vota proiectele de lege care aprobă rectificarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale pe anul 2020.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed