Ordonanța Teodorovici-Vâlcov, cod roșu de faliment

Sunt companii care au deja pierderi mari, iar această schemă nu face altceva decât să le bage direct în faliment. Vezi în text explicațiile.

 

Totul pornește de la plafonarea prețurilor la gazele din producția internă la 68 lei/MWh, pe o perioadă de trei ani. Acum sunt aproximativ 95 lei/MWh, oricum mai mici decât cele de pe piețele internaționale. De exemplu, pe bursa de la Viena, o bursă reprezentativă pentru zona centrală și de est, gazul s-a tranzacționat în această lună la 115 lei/ MWh.

 

Plafonarea prețurilor are efecte în lanț, în cea mai mare parte negative. În primul rând va avea de pierdut bugetul de stat, lucru recunoscut chiar de Darius Vâlcov. Prin această măsură, statul român nu câştigă niciun ban în plus; dimpotrivă, bugetul de stat va fi văduvit de aproximativ 1,5 – 2 miliarde de lei. Aceşti bani nu se vor mai încasa din cauza dividendelor care vor fi reduse, dividende încasate de la companiile de energie, şi, de asemenea, din taxa privind profiturile suplimentare”, a declarat Darius Vâlcov.

 

Articolul integral pe HOTNEWS

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed