OREST BOLBOCEAN: „Medicina este matematica șanselor”

A venit la 15 ani la Iași, din Republica Moldova. A copilărit cu jocuri la râu, iepuri, fân și lucernă și a ajuns, peste timp, un medic apreciat pentru abordări inovatoare, transformându-și astfel numele în brand. Strategia sa este concentrată pe pacient, cu tot contextul său de viață. De pildă, ce legătură este între un părinte autoritar și eșecul a patru proceduri de fertilizare în vitro? Sau între o entorsă de gleznă, veche de 6 ani, și hernia de disc cu simptome de sciatică? Sau între starea actuală de burnout, durerea de genunchi și pernă? În terapia Dr. Orest Bolbocean, toate aceste frânturi de realitate se contopesc uniform, într-o abordare coerentă a planului de tratament.

 

 – Aveți dulceață în grai. Dulceața de dincolo de Prut. Care este povestea de până la venirea Dvs. în România?
„Eram copil, păduri cutreieram”, ca să parafrazez o idee cunoscută. Cred că această frază se potrivește și în cazul meu. Am locuit până la 15 ani într-un oraș, Criuleni, reședință de raion, cum se spune în Moldova. Am trait copilăria unui băiat obișnuit: școală, capră, iepuri, fân și lucernă, jocuri pe la râu și în păduri. Părinţii, după ce am terminat școala, m-au trimis în România să învăț.

 

– La 15 ani ați ieșit prima dată de acasă, de la Chișinău… direct la internat, la Iași. Cum a fost adaptarea?
Adaptarea a fost greoaie. Nu știam nimic, eram băiatul mamei, însă părinții mei veneau în fiecare weekend la Iași să mă vădă și să mă susțină. Toată perioada liceului o pot distinge în două părți: până la amiază făcem școală, după-amiază baschet în curtea liceului. Fiind singur, am învățat să mă descurc, să devin independent, să creez relații.

 

 

 

Când vezi mii de pacienți trecând prin casa ta, îți formezi un mod de gândire, o idee despre cum arată o viață normală”

 

 

 

– De ce la Iași și nu la Moscova?
Sincer, nu știu de ce România. A fost decizia părinților și, retrospectiv, a fost o alegere bună. Poate pentru că era mai aproape și mai ușor în perioada respectivă.

 

– Jucați baschet la cămin. Nu v-a tentat gândul să faceți sport de performanță?
Tatăl meu îmi spunea: „dacă nu înveți, te duci la prășit”. Și-am învățat. Am fost un elev de nota 8. Nu aveam alură și condiție fizică pentru performanță în sport. Ceea ce am însușit de-a lungul vieții a fost ideea că dacă faci un lucru, tinde să fii cel mai bun în acel domeniu.

 

– Vin dintr-o familie de medici: bunicul a fost medic psihiatru, bunica mea a fost medic și a profesat că asistent medical, mama este medic de familie, medic homeopat, Președintele Ligii de Homeopatie din Republica Moldova, mătușa mea este medic neurolog, terapeut manual, cu experiență medicală în Policlinica Prezidențială din Moscova. Tatăl meu este inginer, însă consider că și asta e tot medicină, pentru că medicina are multă matematică în eaÎn acest context de acasă, exista posibilitatea să alegeți altă profesie?
Nu prea. Când vezi mii de pacienți trecând prin casa ta, îți formezi un mod de gândire, o idee despre cum arată o viață normală. Din doi frați, s-a decis că eu sunt mai potrivit pentru această direcție. După câțiva ani, a început să-mi placă și să o fac din pasiune și nu pentru că a spus mama.

 

– Cum de e matematică în Medicină? Că Dvs. așa spuneți…
Pentru a opera cu un volum mare de informații ai nevoie de matematică și de o minte analitică: din 1000 de variante care ar putea genera simptomele, elimini 9995 și le explorezi pe cele rămase. Dacă e să dezvolt ideea, Facultatea de Medicină îți implementează informații despre corpul uman, inițial ce este normal, apoi ce deviații pot apărea și care sunt afecțiunile rezultate din aceste modificări patologice. Rezidentiatul aduce partea practică, aplicabilă, în care, din o mie de posibilități, pe parcursul anamnezei, extragi probabilitatea cea mai mare că simptomele sunt cauzate de 1-5 afecțiuni și explorezi aceste direcții. Oricum, trebuie să înțelegem că medicina nu este în totalitate matematică, este matematica șanselor care nu depind doar de tine, în care operezi cu date incomplete, simptome minime aflate la debut, în încercarea de a prognoza ce se poate întâmpla și să încerci să previi dezvoltarea negativă a afecțiunii aflate la debut sau deja constituită.

 

– Cum ați hotărât că Medicina este calea?
Am început să prind gustul atunci când am avut primele rezultate. Aceasta a fost motivația mea. Pe măsură ce reușeam să ajut mai mulți pacienți, exploram direcții care să-mi completeze aria terapeutică. Cred că momentul acesta a fost prin anul cinci de facultate.

 

– Care este cel mai util sfat pe care l-ați primit de acasă?
„Învață pemanent, explorează lucruri noi, fă-ți prieteni adevărați. Inițial nu vei ști cum să-i alegi, dar o să înveți”.

 

– Care sunt cele mai frumoase amintiri din anii formării Dvs. în profesie?
Prima conferință internațională este momentul care-mi vine primul în minte. Și acum iubesc Viena. Alt episod a fost atunci când m-a chemat Dl. Prof. Popescu în cabinetul său și mi-a spus: „posterul tău a fost selectat pentru prezentare la Atena. Eșți pregătit?” Mi s-au înmuiat picioarele atunci, dar a fost de excepție. Prima pacientă tratată cu terapie manuală – așteptam următoarea ședință să-mi spună că este bine. Sunt multe astfel de flash-uri.

 

 

 

În sistemul occidental, abordarea este de la celulă la organism, în cel rusesc de la organism la celulă”

 

 

– V-ați perfecționat în medicină și în Rusia și în Italia sau Franța. Care sunt diferențele de abordare în spații atât de diferite?
Simplificat din impresiile personale: în sistemul occidental, abordarea este de la celulă la organism, în cel rusesc de la organism la celulă. Sunt două stiluri de predare diferite și în același timp complementare: sistemul occidental este ușor mai formalizat, structurat, atent la detalii. Predarea din Rusia îți lasă loc de o privire în ansamblu, integrarea informațiilor predate într-un întreg fără limite stricte și mai mult loc pentru decizii care nu neapărat respectă literalmente protocolul, dar pot aduce rezultate. Când ai ambele abordări, poți jongla și obține rezultate mai bune.

 

– În timpul când ați învățat pentru doctorat, ați făcut urme cu scaunul în parchet de cât de des l-ați mutat pentru studiu. Cum vedeați atunci perspectivele înfloririi Dvs. profesionale?
La acel moment nu mă gândeam la perspective. Mă fascina ceea ce făceam, eram implicat în 4 direcții diferite – doctorat, cercetare, neurologie și terapie manuală. Creșterea profesională am perceput-o după ce oamenii pe care i-am ajutat, au început să mă recomande altora. Sunt adeptul ideii că rezultatele mele transmit mai bine realitatea și sunt mai obiective decât ceea ce putem „înflori” noi.

 

– CV-ul vă recomandă și pacienții confimă că sunteți un inovator în medicină. Ce faceți, exact? Vă rog, explicați pas cu pas…
Diferența este în abordare și viziune asupra organismului. Știți proverbul cu elefantul care trebuia să fie descris de niște persoane nevăzătoare: unul a atins trompa și a dat descrierea sa, celălalt piciorul s.a.m.d. Eu văd întreg elefantul și percep organismul ca pe un tot unitar, cu multiple interacțiuni și conexiuni între sisteme care, la prima vedere, nu au legătură între ele. Ce legătură este între un părinte autoritar și eșecul a patru proceduri de fertilizare în vitro? Sau între o entorsă de gleznă, veche de 6 ani, și hernia de disc cu simptome de sciatică? Sau între starea actuală de burnout, durerea de genunchi și pernă? Pasul unu: îl ascult, pasul doi: îl examinez, pasul trei: încerc să-l tratez ca să-mi confirm/infirm supozițiile de diagnostic, pasul patru: îi explic și formulez recomandări, pasul cinci: începe programul de tratament.

– Când pacienții mei îmi povestesc ce li se întâmplă, ce doare sau ce nu funcționează, eu analizez dincolo de cuvinte: ce postură are atunci când vorbește, ce expresie a feței, ce tonalitate folosește, unde își duce privirea. Toate aceste detalii sunt martori tăcuți a ceea ce trăiește acea persoană”. Cât de precis pentru medicină este acest… limbaj nonverbal?
Noi tratăm persoana și nu imaginile/analizele. Persoana care suferă are simptome, unele pe care nu le percepe sau nu le poate formula. Orice medic trebuie să fie psiholog, coach, motivator/îndrumător etc., pentru pacient și o analiză a limbajului nonverbal te ajută atât în câștigarea încrederii, cât și înțelegerea omului din fața ta. Asta ne face medici.

 

– Spuneţi chiar în prezentarea de pe sitepacientul este mai mult decât o problemă sau un diagnostic, el este o poveste”. În evoluția de astăzi a medicinei, când spitalele de stat sunt supraaglomerate, iar cele private sunt, totuși, concentrate pe eficiența actului medical descris de multitudinea de investigații, mai au medicii timp de povești?
„Povestea” este o istorie cu început, dezvoltarea subiectului și final. Când pacientul se prezintă la clinică, noi avem doar finalul nefericit. Când nu știi care au fost premisele, nu ai cum să schimbi deznodământul poveștii. Uneori, în particular în specialitățile chirurgicale, lucrurile sunt clarificate rapid, în specialitățile medicale este nevoie de timp să asculți pacientul. Ne facem timp de „poveșți” când este necesar.

 

– PDTR, terapia dvs. neurologică, susține că simptomele sunt erori de soft”, nu leziuni ale țesuturilor, nervilor, coloanei sau articulațiilor. Care este strategia pentru repararea acestor erori”?
Nu este terapia mea, este rezultatul și sinteza experienței de peste 40 ani în terapie funcțională, dezvoltată de Jose Palomar. Strategia terapeutică este identificarea reacțiilor involuntare ale organismului uman, de ce fuge acesta/ce încearcă să protejeze și să compenseze – de exemplu modificarea mersului datorită unei entorse vechi de gleznă care a redistrubuit sarcina mecanică la nivelul coloanei vertebrale și a provocat apariția unei hernii de disc. Tratând glezna, acest pattern motor dispare, se modifică mersul, „tensiunea” la nivelul țesutului și nervul sciatic nu mai este comprimat. Facem asta zilnic și recomandările miilor de pacienți pe care i-am ajutat sunt cea mai bună confirmare că funcționează.

– Inovațiile apar atunci când nevoia de progres este clară. Cum a apărut ideea care stă la baza strategiei metodei Dvs.?
Inițial tratam spatele și herniile de disc, însă era un procent de pacienți la care rezultatele apăreau tardiv sau după mai multe ședințe. Așa s-a format nevoia de completare a terapiei manuale și am mers la cursurile de Kinesiologie aplicată și PDTR. Înțelegerea proceselor funcționale m-au dus spre cursurile de acupunctură, homeopatie și kinetoterapie. Astăzi, folosim aceste 4 abordări pentru a obține rezultate în recuperarea pacienților noștri.

 

– Care este cel mai greu caz pentru care ați găsit rezolvare?
Un caz complex, al unei doamne cu osteoporoză sistemică la 40 ani, cu fracturi costale apărute în timpul travaliului și dificultăți la inspir plus imposibilitatea de a sta pe spate. Practic, când a venit la noi, dormea în șezut, respira superficial și era toată o durere. După 2 luni, mai mult de jumătate din simptome s-au ameliorat, durerea a devenit episodică și și-a putut relua viața de dinainte, după 6 luni de tratament. Face în continuare PDTR, urmează kinetoterapie, călătorește și este fericită.

 

– Dar cea mai emoționantă poveste din cariera Dvs.?
Sunt tăticul a 8 copii, doi ai mei și șase ai pacientelor noastre care au reușit să rămână însărcinate după tratamentul urmat în clinică. Acum sunt mămici, ultimul s-a născut în urmă cu 4 luni. Aceste situații sunt emoționante și primesc poze anual cu ei, îi văd cum cresc.

 

– Cum vă raportați la Dumnezeu?
Sunt creștin și cred în Dumnezeu. Avem parte de greutăți pe care le putem duce, provocări pe care le putem depăși și putem analiza ceea ce ni s-a întâmplat doar retrospectiv, nu pe moment. Alegem în fiecare moment ce să facem, să mergem mai departe sau să renunțăm. Fără credință, este greu.

 

– Clinica Dvs. se numește Empatio, Dvs. aveți un nume cu sonoritate de brand: Orest”. Probabil că oamenii află despre Dvs. și datorită strategiei eficiente de comunicare. Aveți programe și pentru cei – puțini și vulnerabili care nu au acces la online, pentru vârstnici?
Șaptezeci la sută din oameni vin la Empatio din recomandări. Restul, urmărind informațiile pe care le distribuim din experiența zilnică și întrebările pacienților. Avem o plajă largă de vârste, de la 2 ani la 86 de ani, iar de cele mai multe ori, vârstnicii sunt aduși de copii pe care i-am ajutat.

 

 

Prevenția este cheia”

 

 

– În România grija pentru starea de sănătate este un lux pe care și-l permit tot mai puțini. Clinicile ireproșabile taie facturi, medicamentele bune sunt scumpe… Cum vedeți soluția pentru accesibilizarea șansei la sănătate în rândul populației?
Sunt lucruri pe care le știm toți, însă rareori le urmăm: prevenția este cheia. Accesul la analize sanguine anuale, investigațiile decontate sunt accesibile oricărei pături sociale. De cele mai multe ori așteptăm starea acută pentru a face aceste investigații și este o conduită deficitară. Un medic bun te scutește să cauți un chirurg excelent, cred că asta este ceea ce trebuie să ținem minte.

 

– Vă împărțiți activitatea între Iași și București și continuați să formați terapeuți care să ducă mai departe viziunea dvs. Cât de pregătită este România pentru altceva” în domeniul medicinei? Are țara noastră educația necesară înțelegerii metodei Dvs.?
România are oameni de valoare, pasionați de domeniul în care activează și cu potențial imens de creștere. Sunt invitat ca speaker la cursuri/prezentări, la congrese naționale, urmăresc comunitatea fizioterapeuților, am studenți cărora le-am fost profesor. Suntem pregățiți și accedem la creștere, drept dovadă că în luna octombrie a.c. 20 de cursanți finalizează cursul PDTR. Au promovat, au rezultate, pacienții sunt bine.

 

– Cum este echipa Dvs.? Sunteți prieteni?
Echipa este cheia reușitelor. Suntem puțini, uniți, cu valori similare pe direcția de dezvoltare și empatie. Este valabil de la doamna care ne ajută la curățenie până la mine ca și coordonator de echipe. Sunt sau nu prietenul fiecăruia? Ei pot răspunde la această întrebare. Cert este că ne înțelegem de minune atât în clinică cât și în afara acesteia.

 

Businessul” l-ați început într-un cabinet mic dintr-un centru de… cosmetică. Atipic… Cât de greu a fost să ridicați afacerea?
Din afară vedem rezultatul, însă puțini înțeleg calea care a dus la acesta. Aveam o idee clară și un exemplu în familie: voi crește profesional ca medic și voi avea nevoie de o echipă, pentru că adresarea va crește constant atât timp cât avem rezultate. Ca orice maraton, a fost greu, nopți nedormite și stres. Echipa din prima clinică am format-o în decurs de șapte ani, celelalte două de la Iași și București mai rapid pentru că am învățat din greșelile pe parcurs.

 

– Ați profesat și în sistemul public de sănătate?
Am fost 8 ani în calitate de medic rezident, cercetător și asistent universitar în Clinica de Neurologie a Spitalului de Recuperare din Iași.

 

– Pacienții medici care apelează la Dvs. sunt diferiți? Pun întrebări mai complicate decât oamenii care nu sunt specialișți?
Cum spunea bunicul meu care era psihiatru și manager de spital: „cu fiecare pacient trebuie să vorbești pe limba lui”. Când am colegi la consultație, folosesc mai mulți termeni medicali, fiziopatologie, sindroame pentru că vorbim de la egal la egal. Ca suferință, suntem toți similari prin manifestări și dorim să ajungem în stare de bine.

 

– Cum sunteți dincolo de activitatea de medic? Ce vă pasionează, ce vă emoționează, ce vă face fericit?
Sunt bine în ambele aspecte ale vieții. Activitatea de medic, fiind practicată din pasiune, îmi dă energia, în familie am restartul și un altfel de energie. Sunt complementare, mă face fericit atât pacientul care spune mulțumesc, m-ați ajutat, cât și rezultatele copiilor și susținerea soției. Pot să spun că sunt o persoană împlinită.

 

– Vorbiți mult despre echilibru” și armonie”. Aveți echilibru și armonie în viața Dvs.?
Echilibrul meu este un pic înclinat spre partea de terapie, cursuri la care particip și studenții cărora le împărtășesc experiența proprie. Aș putea spune că sunt undeva 60/40 în această armonie și încerc să nu dezechilibrez prea mult balanța.

– Iubiți?
Iubesc și sunt iubit. În esență avem nevoie doar de câteva lucruri în viață: să iubim și să fim iubiți, să respectăm și să fim respectați. Restul sunt subpuncte care derivă din aceste nevoi primordiale.

 

– Care este cel mai frumos compliment profesional pe care l-ați primit?
„Am onoarea să va cunosc. Am auzit multe de bine de la mai multe persoane pe care le-ați ajutat”.

 

– În anii dezvoltării Dvs. ca medic în România au existat și clipe atât de dificile în care să vă puneți problema fie să emigrați, fie să vă orientați către alt domeniu?
Clipe dificile au fost și vor mai urma. Nu mi-am pus niciodată problema să schimb ceea ce fac pentru că îmi aduce satisfacție, și nici să emigrez. Am găsit mediul corect în România, o pot face oriunde în lume, dar aleg să fiu acasă.

 

– Ce vă inspiră, în fiecare zi?
Rezultatele și pacienții. Fiecare este diferit, este un puzzle care mă provoacă să explorez și să găsesc răspunsuri. Așa evoluez și este o sursă de inspirație permanentă.

 

– Care este personalitatea care a contat cel mai mult în viața Dvs.?
Sunt mai multe persoane. Părinții, dl Prof Popescu, Jose Palomar, mătușa mea. Admir oamenii care au obținut ceva și au făcut efortul să împărtășească și altora experiența lor.

 

– Părinții Dvs. ce spun despre reușita Dvs. în medicină?
Normal că se mândresc atunci când îi întreabă persoane aflate la sute de km distanță de clinică dacă au vreo legătură cu dr. Bolbocean, pentru că au auzit de „el”.

 

– În performanță, cât este noroc, cât este destin, cât muncă?
Muncă 90%, noroc 10%. Destinul ți-l faci tu.

 

– Care este cel mai util sfat pe care îl puteți oferi unor oameni necunoscuți – cei care vă citesc acum – ceva care să îi ajute în evaluarea stării lor de sănătate și a stării lor de bine?
Să analizeze cum se simt azi în comparație cu un an în urmă și să pună o notă de la 0 la 10.  Pe cele trei niveluri: cum mă simt fizic, emoțional, mental (randament, memorie, capacitate de concentrare și atenție). Dacă este un dezechilibru mai mare de 20% între note, este timpul de un control. La fel și pentru notele medii dacă te simți sub 60%.

 

– Apropo, starea de bine” așa cum o cunosc românii înseamnă automat stare de sănătate”?
Știți care este definiția sănătății dată de OMS? „Sănătatea este starea de bine mentală, fizică și socială și nu este absența bolii sau infirmității”. Este valabilă pentru toți și este starea, cu toate aspectele ei, la care trebuie să ne raportăm. Căutați ce nu ajunge, unde necesită îmbunătățit și veți obține sănătate în adevăratul sens al cuvântului.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed