PACEA de la Bruxelles! Aceștia vor fi noii șefi ai Europei

Liderii celor 28 de state UE au ajuns la o înțelegere privind funcțiile de top de la nivelul instituțiilor europene, după trei zile de negocieri dure la Bruxelles. Ursula von der Leyen a fost propusă șef al Comisiei Europene, iar Charles Michel ales președinte al Consiliului European. De asemenea, Cristine Lagarde e candidată pentru Banca Centrală Europeană, iar Joseph Borrell Fonteles, înalt reprezentant pentru politică externă.

 

Angela Merkel s-a abținut la votul în cazul Ursula von der Leyen, motivând regulile electorale germane. Acordul liderilor europeni pentru aceste nominalizări mai trebuie validat şi de Parlamentul European printr-un vot cu majoritate simplă.

 

De asemenea, la nivelul Consiliului s-a recomandat ca Frans Timermmans și Margrethe Vestager să fie prim-vicepreședinți cu cel mai înalt nivel de decizie ai Comisiei Europene.

 

În timpul summit-ului de la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis s-a pronunțat pentru ajungerea la un compromis acceptabil pentru toate statele membre, care să asigure stabilitatea și eficiența instituțiilor europene pentru următorul ciclu instituțional, potrivit unui comunicat al Administrației prezidențiale. Șeful statului a afirmat că România sprijină instituții europene solide și eficiente, capabile să genereze rezultate în linie cu așteptările cetățenilor europeni, iar viitorii lideri europeni vor trebui să dea dovadă de viziune, pragmatism și determinare în realizarea obiectivelor comune stabilite în Agenda Strategică a Uniunii pentru următorii cinci ani. „Pentru aceasta este necesar ca instituțiile europene să lucreze în strânsă coordonare cu statele membre, cu deschidere spre decizii consensuale, în baza principiului cooperării sincere și loiale, spre interesul și beneficiul tuturor cetățenilor”, precizează sursa citată.

 

Articolul integral pe HOTNEWS

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed