Parisul şi Berlinul îndeamnă la fermitate faţă de Londra în privinţa viitoarei relaţii după Brexit

”Suntem într-o dispoziţie constructivă, dar suntem fermi pe fond”, a declarat pentru AFP secretarul francez de stat însărcinat cu Afaceri Europene Clément Beaune, într-un interviu comun cu omologul său german Michael Roth, la Berlin.

”Este una dintre axele esenţiale ale preşedinţiei germane” a UE, în al doilea semestru al anului, în curs, ”de a găsi un grad ridicat de unitate” pe această temă, a subliniat germanul.

”Suntem foarte atenţi ca cele 27 de state membre UE să nu se lase împărţite în această problemă”, a insistat el.

A opta rundă de negocieri între Regatul Unit şi Uniunea Europeană, deschisă marţi, urmează să dureze până joi. Însă rezultatul ei rămâne mai mult decât incert.

Voinţa britanică de a revizui anumite părţi ale Acordului retragerii, care stabileşte cadrul ieşirii din UE la sfârşitul lui ianuarie, dezvăluită luni de Financial Times (FT), i-a surpins neplăcut pe europeni, care au avertizat cu privire la o lovitură aplicată ”încrederii”.

”NOI VREM UN ACORD”

Întrebat despre acest lucru, Clément Beaune a subliniat că mingea este în terenul britanicilor.

”Regatul Unit este cel care trebuie să ne spună dacă vrea, dincolo de speculaţii sau zvonuri, să iasă fără acord din UE, un lucru care nu este bun pentru UE, dar care este şi mai puţin bun pentru Regatul Unit”, a avertizat el.

Dacă ”vrea un acord, avem un cadru care există de aproape un an (…), stabilit în Declaraţia Politică Comună”, acceptată de ambele părţi, a subliniat Beaune.

”Trebuie să ne respectăm principiile, iar acum să accelerăm negocierile de fond şi de detaliu cu privire la punerea în aplicare” a acestei Declaraţii, a subliniat el, adăugând că nu vrea ”să creadă că una dintre părţi iese din acest acord”.

Regatul Unit a părăsit în mod oficial UE la 31 ianuarie, la aproape patru ani de la referendumul istoric care a marcat sfârşitul celor 46 de ani de mariaj agitat.

Regatul se supune reglementărilor europene până la sfârşitul lui decemrbie, în perioada de tranziţie, în timpul căreia cele două părţi încearcă să încheie un acord de liber-schimb.

Cei doi oficiali şi-au reiterat voinţa de a avea ”o bună relaţie” cu Londra.

”Pentru aceasta, trebuie, evident, ca fiecare să respecte ceea ce s-a agreat deja şi să avanseze acum cu bună credinţă către negocierea relaţiei viitoare”, a insistat Beaune.

”Noi vrem un acord”, a subliniat el, ”aceasta este poziţia Franţei şi a UE”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed